Apare în România o nouă categorie de AGENȚI. Cum să-i recunoști și cum să-i legitimezi ca să nu fii păcălit

Publicat: 07 11. 2013, 20:29
Actualizat: 29 07. 2014, 19:27

Aproximativ 2.000 de angajați ai ANAF primesc în această săptămână preavize pentru concediere. Mulți dintre ei își vor putea găsi un loc de muncă la noua instituție din cadrul Fiscului, numită Direcția Generală Antifraudă Fiscală.

Proaspăta instituție, supranumită recent de premierul Victor Ponta drept un „DNA al Fiscului”, va avea aproximativ 2.000 de angajați, care vor proveni în principal de la Garda Financiară, Poliție, dar și din Direcția Vămilor. Pentru a ajunge aici însă, funcționarii vor trebui să treacă probele unui examen, ce va presupune inclusiv un test de integritate. Inspectorii Antifraudă vor fi dotați cu „pistol, muniție de război, spray paralizant, electroșocuri”.

Potrivit ANAF, în termen de șapte zile, lista posturilor vacante va fi definitivată și publicată la sediile unităților fiscale teritoriale ale ANAF și postată pe site-ul instituției.

Măsurile fac parte din procesul de reorganizare a ANAF, în cadrul căruia numărul de posturi de la Fisc rămâne același, structura organizatorică devenind însă „mai flexibilă”, după cum au dat asigurări reprezentanții ANAF.

De fapt, în noua structură, Fiscul va avea mai mult cu fix 331 persoane decât numărul de angajați de dinainte de reorganizare, de 26.769 de persoane.

Deocamdată, noua instituție are doar șef, nu și angajați, care vor fi angajați în urma unui concurs. Premierul Ponta l-a numit recent pe șeful Direcției Antifraudă – în persoana lui Romeo- Florin Nicolae – cu rang de subsecretar de stat, și care este și vicepreședinte ANAF. 

Totodată, Executivul a stabilit la finele lunii iulie orașele unde vor funcționa sediile celor opt structuri regionale antifraudă. Ele coincid cu fiefurile unora dintre cei mai importanți baroni din USL – Mazăre, Dragnea, Iohannis, Rușanu. De remarcat că pentru Oltenia, „capitala” antifraudă va funcționa la Târgu Jiu, unde premierul Ponta a câștigat mandatul de parlamentar.

Ce este Direcția Antifraudă

Ceea ce primul-ministru dorește să devină un „DNA al Fiscului” va funcționa în cadrul ANAF și va avea atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune fiscală și fraudă fiscală și vamală.

La nivel regional, Direcția Antifraudă va avea opt direcții regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncți antifraudă.

Instituția este coordonată de un vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, și condusă de un inspector general antifraudă – ambii numiți prin decizie a primului-ministru.

Angajații noii structuri vor avea uniforme speciale

Angajații vor purta veste de protecție fluorescent-reflectorizante, pe fond de culoare roșie, pe care scrie ANAF ANTIFRAUDĂ. Autovehiculele noii instituții vor avea și ele însemne distinctive.

Direcția generală antifraudă fiscală va dispune de 490 de autoturisme operative pentru acțiunile de prevenire și combatere a faptelor de evaziune fiscală, fraudă fiscală și vamală. Mașinile vor avea mijloace de semnalizare luminoasă și sonoră. 

Consumul maxim de carburant pentru fiecare dintre aceste autovehicule este de 500 de litri pe lună, după cum reiese din HG 520/2013, privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

 

 

În plus, Direcția Antifraudă va mai avea și 240 de de autovehicule de transport de marfă, precum și două ambarcațiuni fluviale (una de 4 locuri și una de 8/10 locuri plus echipaj).

Armament pentru apărare și telefon mobil gratuit

Personalul Agenției care ocupă funcții publice de inspector antifraudă va purta în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane și, după caz, armament și alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecție și comunicare, care se atribuie gratuit.

Cum vor arăta uniformele inspectorilor antifraudă:

„Armamentul, uniforma și celelalte dotări prevăzute de prezenta hotărâre pot fi utilizate numai în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, în condițiile prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare. În anumite situații, în realizarea atribuțiilor de serviciu, inspectorii antifraudă pot îmbrăca ținuta civilă”, se arată in HG 520/2013.

 

Modelul legitimației de control:

Lista echipamentelor de apărare: pistol, muniție de război, spray paralizant, electroșocuri

Lista mijloacelor tehnice, a echipamentelor de autoapărare, de protecție și a altor mijloace speciale de dotare cuprinde arme de foc și mijloace individuale de autoapărare ( arme de foc: 1. armament de serviciu: pistol cu un încărcător; câte o bucată pentru fiecare inspector antifraudă; 2. toc din piele pentru pistol; 3. muniție de război pentru fiecare încărcător de pistol pentru fiecare ședință de tragere, precum și în cazul unor acțiuni speciale), precum și mijloace individuale de autoapărare ( butelie cu gaz (spray) paralizant cu portbutelie pentru centură pentru dotarea fiecărui inspector antifraudă), precum și electroșocuri (maximum 500 de bucăți de pistoale/bastoane, pentru dotarea inspectorilor antifraudă), se arată în HG 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Sediile structurilor regionale antifraudă, in fiefurile celor mai importanți ideri USL

Oficial, sediile regionale ale Direcției Antifraudă au fost alese în funcție de cât de ridicat este riscul de evaziune fiscală în acele orașe sau in zone limitrofe frontierelor, fiind stabilite în următoarele orașe: Constanța, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, București, Suceava.

De remarcat că localitățile unde au fost stabilite noile sedii ale structurilor regionale antifraudă coincid cu fiefurile unor importanți lideri USL: Radu Mazăre – la Constanța, Liviu Dragnea- Teleorman, Klaus Iohannis – Sibiu, Dan Radu Rușanu – parlamentar de Hunedoara. Suceava este tot un fief controlat de PSD, în timp ce Oradea, „aparține” PNL-ului, iar premierul Victor Ponta este parlamentar de Târgu Jiu.

Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice:

(clic pe imagine pentru a mări)

Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici, este de părere că ar fi fost mai bine ca sediile structurilor regionale antifraudă să fi fost în aceleași orașe unde au fost stabilite și noile sedii regionale ale direcțiilor fiscale. Orașele in care isi vor avea sediul directiile generale regionale ale finanțelor publice sunt: Iași, Galati, Ploiești, Craiova, Timișoara, Cluj-Napoca, Bra;ov, București. „A fost o decizie politică, pentru a satisface interesele politice”, comentează Oprescu.

Ce fac cei ce primesc preavize

Direcția Antifraudă va avea 2.000 de angajați, a declarat pentru gândul Sebastian Oprescu, președintele Sindicatului Funcționarilor Publici. 

Pentru a deveni angajat al Direcției Antifraudă, cei interesați trebuie să treacă probele unui examen.

„Testarea are mai multe forme. Este un test de integritate, un examen oral și unul scris. Nu cred în testul cu poligraful. Testul cu poligraful se poate face atunci când există dubii concrede in ce privește o anumită persoană. Testul cu poligraful nu funcționează la nivelul procedurii de recrutare a funcționarilor publici”, a spus Oprescu.

Practic, funcționarii ANAF vor fi mutați dintr-un loc în altul, unii, mai norocoși, în același județ, alții – în județe unde va fi nevoie.

„De exemplu, dacă pentru un post se vor inscrie 3 persoane, cei 2 care vor pica examentul vor fi incluși automat în corpul de rezervă al funcționarilor publici. Corpul are rolul de a redistribui funcționarii publici, funcționând la fel ca și ANOFM, în cazul șomerilor”, ne-a explicat Oprescu.

ANAF a confirmat luni că o parte dintre funcționarii ANAF vor primi preavize, dar fără să precizeze numărul lor.

„Astfel, o parte dintre funcționarii publici vor primi preavize și vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcție de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităților deficitare (Direcția Generală Antifraudă Fiscală, Direcția Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecție fiscală, IT, juridic, executare silită, etc)”, arată ANAF, într-un comunicat.

Sindicaliștii spun însă că au apărut și primele probleme. „Nu au apărut condițiile de înscriere la concurs la Direcția Antifraudă, nu se cunosc mai multe detalii precum cele referitoare la salarizare, dacă va exista sau nu normă de hrană, compensație pentru chirie. Sunt agenți din poliție, care au terminat Dreptul și spun că dacă pleacă din Poliție, vor să plece la mai bine. Ei vor să cunoască anumite detalii care încă nu au fost făcute publice”, a declarat pentru gândul Vasile Lincu, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Vameșilor – Pro Lex. Lincu atrage atenția că în cazul în care nu vor fi cunoscute aceste detalii șefii ANAF „s-ar putea să aibă surpriza ca la Direcția Antifraudă să vină doar cei ce se tem să nu rămână fără un loc de muncă și nu neapărat cei bine pregătiți pe care ei (șefii ANAF) îi așteaptă”.

Pe de altă parte, Lincu a declarat că în ce privește pe funcționarii din domeniul vamal, eliberările din funcții, în cadrul reorganizării ANAF, au fost făcute „netemeinic și nelegal”. „Procedural au greșit. Deciziile de eliberare din funcții au fost date de conducerea noii structuri, în condițiile în care angajații nu au raport de subordonare cu noua structură, pentru că nu fuseseră preluați în noua structură. Ca exemplu, nu mă poate da afară de la primărie dacă eu nu lucrez la primărie”, a spus Lincu.

Emblema aplicabilă pe mâneca stângă a articolelor de echipament a inspectorilor Antifraudă:

Numărul de șefi scade cu 30%

Potrivit reprezentanților Ministerului Finanțelor, prin reorganizarea ANAF se va reduce cu circa 30 la sută numărul de funcții de conducere, fapt care va accelera procesul decizional, concomitent cu realizarea unor economii pentru încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal.

În primăvara acestui an, premierul a anunțat că Agenția Națională de Administrare Fiscală, Garda Financiară și Direcția de Control Vamal vor fi reorganizate într-o Direcție Antifraudă, care se va ocupa țintit de combaterea evaziunii fiscale la accize, legume-fructe și alte produse, nu de „buticul din colț”.

El a arătat că dorește ca noua Direcție Antifraudă să lucreze ca un „DNA al Fiscului” și să aibă inclusiv competențe de cercetare penală, sub îndrumarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT).

Restructurarea ANAF reprezintã o preconditie pentru implementarea „Proiectului de modernizare a administratiei fiscale”, proiect pentru care s-a semnat un acord de imprumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro in data de 8 mai 2013.