Apare o nouă meserie, cea de teleșofer. Iată ce presupune
Vay, o companie germană de ride-sharing care operează automobile conduse o parte din timp de la distanță, s-a extins în SUA, unde a angajat primul său teleșofer.
Aceasta este o meserie nouă și presupune conducerea unui vehicul de la distanță, folosind un monitor, un volan și alte elemente de control, similare cu cele utilizate în jocurile video de curse.
Rolul teleșoferilor angajați de Vay este să ducă la clienți mașinile electrice închiriate. După ce aceștia termină treaba cu mașina, vehiculul este adus la bază tot de un teleșofer. În viitor, mașinile vor face singure acest lucru, dar, deocamdată, legislația nu permite condusul autonom în foarte multe state.
Primul teleșofer al Vay din SUA este o femeie, Antonella Siracusa-Rosa. Aceasta a trecut printr-un program minuțios de pregătire.
Citește și: VIDEO | Poți încărca un scuter electric la stații pentru mașini electrice?
Deocamdată, firma germană operează în SUA doar în orașul Las Vegas, da plănuiește să se extindă în viitor.
Mașinile Vay sunt conduse de la distanță prin intermediul unei stații care include monitoare, un scaun, volan, pedale și alte elemente de control. Evenimentele care se produc în jurul mașinii sunt înregistrate de senzori și transmise în timp real șoferului, la fel și sunetele.
O mașină a companiei germane a fost prima din Europa care a primit permisiunea oficială să meargă pe drumurile publice fără șofer la bord.