ARB: Creditele noi acordate de băncile din România au crescut cu o treime în primele patru luni din anul 2021 în raport cu aceeași perioadă din 2020

Publicat: 29 06. 2021, 11:54
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ

Creditele noi acordate de băncile din România populației și companiilor au crescut cu 32% în primele patru luni din anul 2021, în pofida contextului pandemic, la 34 miliarde lei, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, când s-au acordat împrumuturi în valoare de 25,7 miliarde lei.

Astfel, volumul creditelor noi acordate în patru luni este mai mare cu o treime, față de anul trecut, și reprezintă peste 11% din soldul creditului neguvernamental. Soldul creditului neguvernamental se calculează ca diferența dintre totalul creditelor acordate populației și companiilor și rambursările parțiale și totale, precum și vânzările de credite, arată un comunicat transmis de deptullabanking.ro care citează cifrele Asociației Române a Băncilor (ARB).

Creditarea,  impulsionată de creditele acordate companiilor

În primele patru luni ale anului, creditarea nouă a fost impulsionată de creditele acordate companiilor, care dețin o pondere de 56% în volumul de credite noi acordate de bănci. Tendința de creștere a creditării s-a menținut și în luna mai, avansul creditului neguvernamental fiind de 10,1%, în ritm anual, până la 296 miliarde lei, fiind cea mai mare viteză de creștere a creditării de la debutul pandemiei.

Populația a accesat credite în valoare de 15 miliarde lei, în proporție de peste 99% în lei

Băncile din România continuă să acorde credite în mod susținut atât pentru sprijinirea companiilor care și-au reluat sau intensificat activitatea, cât și pentru necesitățile populației. Populația a accesat credite în valoare de 15 miliarde lei, iar companiile de aproape 19 miliarde lei, în perioada ianuarie-aprilie 2021.

Repartiția pe monede arată un interes sporit pentru creditele acordate în moneda națională, cu o pondere de aproape 81,75% în totalul creditelor noi accesate, fiind urmate de împrumuturile noi în euro cu 16,65% și cele în dolari, cu 1,60%.

Două treimi dintre companii au preferat creditele în moneda națională

Creditele noi în moneda națională acordate în primele patru luni ale anului au totalizat 27,8 miliarde lei, în creștere cu 38% comparativ cu perioada ianuarie-aprilie 2020. Populația a accesat împrumuturi aproape integral în moneda națională, cu pondere de 99,2% în volumul de credite noi acordate populației de 15 miliarde lei, și credite în euro în valoare de aproximativ 120 milioane lei, reprezentând diferența de 0,8% ca pondere. Repartiția pe monede în cazul companiilor arată că acestea au preferat împrumuturile în moneda națională cu o pondere de 67,7% din totalul împrumuturilor noi accesate de firme, aproximativ 29% au fost contractate în euro și restul în dolari.

În contextul pandemic, băncile au acoperit nevoile de finanțare ale clienților, nivelul creditelor noi acordate anul trecut pe segmentul neguvernamental fiind ușor peste nivelul celui înregistrat în 2019.

Sistemul bancar are indicatorii de stabilitate/soliditate și instrumentele necesare pentru a susține creșterea creditării pe baze sustenabile, dar în același timp are nevoie de sprijin pentru a elimina barierele existente. Comunitatea bancară dorește să poarte un dialog real, continuu și constructiv cu toți stakeholderii pentru a prioritiza importanța creditării sustenabile în dezvoltarea economică a României, se precizează în comunicatul citat.