Argentina a intrat în faliment pentru a doua oară în 13 ani. Rețeta cu care „vulturii de la New York” au împins statul sud-american în default

Argentina a intrat în faliment. Statul trebuia să plătească până miercuri o tranșă de 539 de milioane de dolari investitorilor care au acceptat să restructureze datoria de 29 de miliarde de dolari a statului care a intrat în default în 2001. Cu toate acestea, o decizie a unui judecător din New York face imposibilă plata acestor bani, scrie Bloomberg

Statul sud-american a intrat în faliment în 2001. De atunci a reușit să ajungă la o înțelegere cu 93% dintre investitorii care dețineau obligațiuni. Datoria a fost restructurată în două tranșe, iar deținătorii de titluri de stat au acceptat să primească 30 de cenți pentru fiecare dolar, cu excepția unui grup de investitori condus de fondurile de hedging deținute de Elliott Management Corp.

Ei s-au adresat instanțelor americane pentru a cere plata integrală a datoriei, plus dobânzile, suma totală ridicându-se la circa 1,5 miliarde de dolari. Pe durata procesului, plățile către investitorii care au acceptat restructurarea au fost efectuate la timp, însă decizia instanțelor din SUA îi împiedică pe sud-americani să-și respecte în continuare obligațiile față de ei. Mai exact, judecătorul a decis că statul nu mai are dreptul să facă nicio plată către acești investitori până când nu va ajunge la o înțelegere cu cei care cer plata integrală a titlurilor de stat și a dobânzile acumulate din 2001 și până în prezent.

Negocierile au eșuat miercuri seara, când a expirat totodată și termenul limită pentru achitarea tranșei de 539 de milioane de dolari. O înțelegere cu grupul de fonduri de investiții ar ridica însă o altă mare problemă pentru statul sud-american. În situația în care Argentina acceptă să plătească întreaga datorie, investitorii care au acceptat „hair-cut-ul” de 70% ar putea solicita la rândul lor plata integrală a sumelor pe care statul le datora când a intrat în default în urmă cu mai bine de un deceniu.

„Vulturii” care au împrejmuit Argentina

Argentina a depozitat banii pentru plata tranșei de 539 de milioane de dolari într-un cont al Băncii din New York Mellon, însă tranzacția nu a putut fi efectuată din cauza deciziei unei instanțe care spune că banii nu pot fi virați doar către o singură categorie de investitori, respectiv cei care au acceptat restructurarea datoriei. Prin urmare, statul ar fi trebuit să ajungă la o înțelegere cu investitorii conduși de Elliott, cei care nu au acceptat hair-cut-ul. Ei, numiți „vulturi” de c[tre autoritățile argentiniene, cer 1,5 miliarde de dolari.

„Default-ul nu este un lucru >, ci un eveniment dureros care va afecta oameni reali. Consecințele unui faliment nu sunt predictibile în totalitate, însă cu siguranță nu sunt pozitive”, a explicat Daniel Pollack, mediatorul însărcinat de tribunalul american să ajute cele două părți să ajungă la un compromis. Pollack a avertizat totodată că statul ar urma să „intre iminent în faliment”.

După două zile de negocieri, Axel Kicillof, ministrul Economiei din Argentina, le-a spus reporterilor că statul nu poate să plătească datoria de 1,5 miliarde de dolari către grupul de fonduri de hedging pentru că dacă ar face asta ar fi nevoit să înlesnească termenii stabiliți cu ceilalți creditori, respectiv investitorii care au acceptat condițiile de restructurare a datoriei din 2005 și din 2010. O stipulațiie cunoscută drept clauza RUFO ar putea atrage după sine pretenții financiare în valoare de peste 120 de miliarde de dolari din partea acestor investitori, potrivit BusinessWeek.

Guvernul va prefera să aștepte până când această clauză va expira, respectiv la finele acestui an, cred jurnaliștii străini.

Clauza RUFO și implicațiile sale

Clauza Rights Upon Future Offers (în traducere liberă, drepturi pe oferte viitoare), pe scurt RUFO, expiră în decembrie, lucru care atrage după sine imposibilitatea altor deținătorii de obligațiuni argentiniene de a da în judecată statul pentru a obține condiții mai bune, lucru posibil la ora actuală, dacă autoritățile de la Buenos Aires acceptă să le plătească celor de la Elliott datoria integrală.

Un consorțiu de bănci argentiniene, condus de către președintele Asociației Băncilor din Argentina, Jorge Brito, a prezentat miercuri o ofertă de a prelua obligațiunile deținute de fondurile de hedging cu suma de 1,4 miliarde de dolari, în rate, însă negocierile nu s-au concretizat încă.

„Argentina trăiește într-o realitate a falimentului de peste 10 ani”, susține Estanislao Malic, un economist de la Centrul de studii politice și economice Scalabrini Ortiz din Buenos Aires, referindu-se la faptul că Argentina nu a mai ieșit pe piețele externe din 2001. „Acest faliment nu reprezintă o schimbare drastică. Nu foarte multe se vor schimba”, a mai precizat el.

CDS-urile Argentinei pe trei luni, instrumente prin care investitorii asigură datoriile unui stat față de posibilitatea de neplată, au devenit cele mai scumpe din lume, potrivit datelor compilate de CMA, citate de Bloomberg.

Cristina Fernandez de Kirchner, președintele Argentinei susține că situația actuală nu poate fi considerată un faliment propriu-zis.

„Falimentul are loc atunci când cineva refuză să plătească, iar Argentina a plătit. Încearcă să ne amenințe pe plan intern și extern că dacă nu vom plăti vom suferi cele zece plăgi ale Egiptului. Ei bine, am trăit deja cele zece plăgi ale Egiptului în 2001 când o administrație diferită a făcut exact ce i s-a spus din străinătate”, a spus președintele, citată de Wall Street Journal.

Stiglitz: Nu știm cât de mare va fi explozia, dar nu va lovi doar Argentina

Printre investitorii care nu au vrut să accepte obligațiunile „de înlocuire” pe care le-a oferit Argentina se numără NML Capital, o unitate a Elliott, dar și alte fonduri private, precum Aurelius Capital Management. Fondul de hedging Elliott Management Corp. este controlat de miliardarul american Paul Singer și a reușit, cu doar 300 de angajați, să împingă Argentina, o țară cu 41 de milioane de cetățeni, într-o poziție din care este nevoită să contempleze îngrângerea, scrie New York Tines.

Unuii analiști sunt de părere că război dintre cele două părți a împins deja balanța puterii în favoarea creditorilor din imensa piață „a datoriei” la care statele apelează pentru a-și finanța deficitele. Alte țări aflate în dificultate ar putea reuși cu o dificultate mai mare să obțină pe viitor împrumuri de la investitori, în special dacă au nu au reușit să facă față datoriei publice.

„Am văzut o grămadă de bombe detonate în lume, iar acum America aruncă o nouă bombă în sistemul economic global”, este de părere profesorul de economie Joseph Stiglitz, laurea al premiului Nobel. „Nu știm cât de mare va fi explozia și nu este vorba doar despre Argentina”, a precizat el.

În calitate de fond de hedging, compania lui Singer este motivată în primul rând de perspectiva de a face bani. Având în vedere că a cumpărat obligațiunile la un preț mult mai scăzut decât valoarea lor actuală, o plată integrală ar însemna un mare câștig. Documentele legală indică faptul că valoarea obligațiunilor s-ar ridica la 170 de milioane de dolari , însă compania a cumpărat multe dintre ele la un preț mult mai redus, scriu ziariștii de la New York Times.

Elliott și alți investitori cer acum 1,5 miliarde de dolari, sumă care include dobânzile restante.

Singer are 69 de ani și este unul dintre finanțatorii Partidului Republican.

„El nu se implică în conflicte de dragul de a se implica. Crede cu tărie în statul de drept și în faptul că piețele și societățile libere depind de buna sa funcționare”, a spus Daniel Loeb, unul dintre managerii fondului de hedging.

Această convingere a stat la baza „asalturilor” legale creative pe care fondul care administrează active de 25 de miliarde de dolari le-a câștigat până acum. De la înființare, în 1977, fondul a avut un randament mediu anual de 14%.

Din punct de vedere legal este dificil ca un investitor american să dea în judecată guverne străine în SUA. Cu toate acestea, Elliott a reușit o performanță greu de egalat în 2012, când o instanță americană a decis că atunci când Argentina achită o parte din obligațiunile date „la schimb”, este obligată să le plătească și pe cele care nu au fost înlocuite.