Asesoft Technologies va furniza Ministerului Educației un sistem informatic de 4,6 mil. euro
Asesoft Technologies Ploiești și Siveco România vor furniza Ministerului Educației un sistem informatic care va susține creșterea capacității instituției de planificare și monitorizare a sistemului educațional, valoarea contractului ridicându-se la 20,3 milioane lei, cu TVA (4,6 milioane euro).
„Obiectul contractului vizeaza implementarea Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România – SIIIR, pentru a sustine dezvoltarea strategica a activităților legate de managementul educației prin dezvoltarea unui instrument unitar dedicat care să raspunda atât nevoilor administrative și procesului decizional la nivelul Ministerului Educației (legate în special de luarea de decizii pe baza analizei indicatorilor de performanță, dar și de asigurarea transparenței proceselor investiționale, gestiunea problematicii resurselor umane, alcătuirea și exploatarea SIIIR), dar și nevoilor identificate la nivel local”, se arată în anunțul de participare publicat pe www.e-licitatie.ro în prima parte a lunii februarie a acestui an.
Oferta Asesoft Technologies a fost depusă în consorțiu cu Siveco România.
La licitație s-a mai înscris Novensys Dynamics SRL, în consorțiu cu Novensys Corporation SRL.
Ofertele au fost deschise în a doua partea lunii mai, iar contractul a fost atribuit la finele lunii august, conform anunțului de atribuire publicat luni pe www.e-licitatie.ro.
Cu o valoare estimată la 21,96 milioane de lei (TVA inclusă), proiectul va fi finanțat din fonduri europene și se va derula pe o perioadă de 16 luni de la data atribuirii.
Înființată în anul 2012, Asesoft Technologies este un integrator ITC. În primul an de activitate, afacerile companiei au atins 19,2 milioane de lei, iar profitul net a fost de 2,43 milioane de lei.
Firma este deținută integral de Vlad Dumitru Iacobescu, care, potrivit unor informații publicate în presă, este fratele lui Alexandru Iacobescu, directorul general al televiziunii de știri România TV, post controlat de Sebastian Ghiță.
De altfel, Ghiță a înființat grupul de firme Asesoft, alături de Iulian Stanciu.
Compania Siveco a fost înființată în 1992 și se numără printre cei mai importanți integratori de sisteme IT și dezvoltatori de aplicații software din România, cu peste 1.300 de angajați.
Acționarii Siveco România sunt Siveco Netherlands (Oalnda), cu 42,2% din acțiuni, PEF V Information Technolagy (Luxemburg) – 22,5%, Intel Capital (Cayman) Corporation (Insulele Cayman) – 10%, Irina Socol – 10,98%, Alexandru Rădășanu – 7,62%, Siveco România – 3,75%, Florin Ilia – 2,68%, Daniela Bichir – 0,14% și Aurora Crusti – 0,14%.