Asociația pentru Pensiile Private neagă primirea unui plan privind Pilonul II de pensii de la Vâlcov
„În ultimele luni, APAPR a participat la mai multe discuții cu oficiali din sectorul public, inclusiv cu dl. consilier de stat Darius Vâlcov, despre necesitatea și importanța sistemului de pensii administrate privat pentru viitorii pensionari și pentru economia României în ansamblu. APAPR nu a primit până în acest moment niciun document oficial care să prezinte planuri concrete ale Guvernului privind Pilonul II de pensii private”, se arată într-un comunicat al Asociației.
Precizarea vine după ce mai multe surse neoficiale au afirmat că Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, i-ar fi chemat la Palatul Victoria pe administratorii fondurilor de pensii private BCR, BRD, Aripi, AZT Viitorul Tău, Metropolitan Life, NN și Vital. Potrivit surselor, Darius Vâlcov le-ar fi prezentat administratorilor un draft de proiect în care se stipulează contribuții zero la Pilonul II de pensii, iar cei șapte administratori ar fi fost amenințați cu ridicarea licenței de funcționare dacă draftul respectiv ajunge în spațiul public.
Scenariul privind contribuțiile zero către Pilonul II a mai fost vehiculat, recent, când surse guvernamentale susțineau că Executivul lucrează la un scenariu prin care de la data de 1 iulie 2018 să nu mai fie virat niciun ban către Pilonul II de pensii. Același scenariu a fost prezentat și de senatorul PNL Florin Cîțu, la Digi24. El a spus că „informația care circulă în prezent în acest sector este că se lucrează la un proiect de lege care va reduce contribuția virată către Pilonul II de la 3,75% (din venitul brut, n.r.) în prezent la zero, în partea a doua a acestui an”.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat anterior că Guvernul va adopta, până la finalul lunii iunie, un nou cadru legislativ pentru Pilonul II de pensii. „Ne propunem ca până la sfârșitul trimestrului II, acest nou cadru legal să obțină avizul Autorității de Supraveghere Financiară și apoi să fie aprobat în Guvern”, preciza premierul. Iar Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a anunțat că mecanismul care va permite transferul pensiei de la Pilonul II la Pilonul I ar putea fi pus pe masa Guvernului până la finalul primului semestru din acest an, „pentru ca oamenii să aibă posibilitatea să opteze pentru a contribui la unul din cei doi piloni”.