Prima pagină » Economic » Aștept răspunsul la întrebarea privind VALOAREA CONTABILĂ a acțiunilor Digi! VÂLCOV vrea lămuriri de la ASF

Aștept răspunsul la întrebarea privind VALOAREA CONTABILĂ a acțiunilor Digi! VÂLCOV vrea lămuriri de la ASF

Consilierul premierului, Darius Vâlcov, a anunțat, duminică, pe Facebook, că încă așteaptă răspunsul din partea ASF cu privire la valoarea contabilă a acțiunilor Digi.

„Acum două săptămâni am atras atenția asupra neregulilor de la data listării Digi. Ieri am revenit și am întrebat ASF-ul dacă este adevărat că valoarea contabilă a acțiunilor digi este de 1 leu și 8 bani. Încă aștept răspunsul la această întrebare! După cum se vede, la data listării, acțiunile Digi erau cotate la 40 lei. Astăzi ele sunt la 28 lei (cu 30% mai puțin) și continuă să scadă. Pentru corectă informare a românilor continui să întreb ASF: 1) Este adevărat că peste 3 milioane români au acțiuni la digi, prin intermediul fondurilor de pensii (pilonul ÎI)? 2) Este adevărat că o mare parte a banilor încasați pe acțiunile digi s-au dus în contul unei firme offshore din Cipru? 3) Este adevărat că datoriile digi depășesc 1,3 miliarde euro, cu mult peste valoarea activelor? 4) Aveau voie fondurile de pensii să achiziționeze acțiuni la o companie urmărită penal?”, a scris, duminică, Darius Vâlcov, pe pagina sa de Facebok.

Și sâmbătă, Vâlcov a adresat o întrebare publică membrilor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cu privire la valoarea acțiunilor Digi.

„Poate la un moment dat ne vor spune de ce s-au grăbit 4 milioane de pensionari să cumpere acțiuni Digi care valorează 1 lei și 8 bani, să le achiziționeze cu 40 de lei. Doar pentru că e televiziunea prin care unitatea militară SRI își transmite informațiile? Iar despre Realitatea, acum două săptămâni am aflat că 300 de magistrați sunt șantajați cu dosare deschise la DNA, dar nelucrate. L-aș întreba pe procurorul general, câți jurnaliști și patroni de presă au dosar deschise și neînchise, ținând cont că doar Realitatea Tv are 4 dosare deschise la acest moment?”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3.

La finalul lunii iulie, Darius Vâlcov, consilier de stat al premierului, declara că șase din șapte fonduri de pensii private au cumpărat acțiuni la RCS-RDS, în condițiile în care compania a înregistrat, într-un an, scăderi pe bursă de 25%, iar trendul se menține și în anul următor.

„Nu putem decât să spunem oamenilor. ASF trebuie să intervină pentru că atunci când te listezi la bursă vii cu un prospect și spui cumpărați acțiuni la Digi că acțiunea e cu 10% mai mult, iar într-un an tu ești cu 25% mai puțin, nu te dezvolți, îți faci mai multe datorii, să știi că în acel moment se cheamă în SUA fraudă, iar această fraudă trebuie verificată. Luni pe bursă poate oricine să verifice de ce o companie care are tehnologia învechită pentru că suntem amândoi conștiență că în 3-4 ani nu se va mai trage cabluri în România și nicăieri în lume, azi avem alte tehnologii. Când vinzi românilor o iluzie și le iei banii de pensii…”, spunea atunci fostul ministru al Finanțelor.

Citește și