Astra Asigurări, aproape de faliment. ASF va decide săptămâna viitoare soarta companiei
„Cea de-a treia etapă a majorării de capital la Societatea Asigurare – Reasigurare Astra S.A. s-a încheiat în data de 19 august 2015. Societatea, care a intermediat operațiunile de subscriere, va depune un raport în care va face cunoscute rezultatele acestei etape. Din datele pe care le deținem în acest moment nu există subscrieri semnificative în această ultimă etapă a majorării de capital”, se arată într-un comunicat al ASF.
Autoritatea precizează că administratorul special KPMG va transmite ASF un raport despre derularea întregului proces de redresare.
„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară va lua o decizie privind situația societății Astra S.A. în următoarea sa ședință, în urma analizării concluziilor acestui raport, care îi va fi prezentat până atunci”, se mai spune în comunicat.
Consiliul ASF se întrunește săptămânal, următoarea ședință având loc cel mai probabil miercurea viitoare.
Niciun investitor nu a fost interesat să participe la majorarea de capital la Astra, astfel că administratorul special KPMG a transmis miercuri seară că analizează împreună cu ASF posibilele variante de redresare a companiei, apreciind că nu va putea fi adoptat alt plan fără o suplimentare de capital.
A doua etapă de majorare a capitalului social prevăzută de planul de redresare a Astra, adresată atât acționarilor existenți, cât și altor investitori instituționali, pentru suma de 425 milioane lei, s-a încheiat miercuri.
„Din analizele efectuate în dezvoltarea planului de redresare, nu am identificat variante fezabile ale acestui plan ce ar putea conduce la redresarea ASTRA fără majorarea capitalului social. (….) nu credem că un plan alternativ la planul actual de redresare ar putea fi conceput fără elementul de majorare a capitalului. Astfel, după clarificarea rezultatului subscrierilor, vom fi în măsură să prezentăm concluziile noastre, precum și măsurile pe care le propunem în consecință spre aprobarea ASF, cu care ne aflăm în permanentă comunicare și colaborare, așa cum am fost de altfel pe întreg parcursul perioadei de administrare speciala”, au spus reprezentanții KPMG.
Compania de asigurări se află în proces de redresare financiară din februarie 2014, având ca administrator special firma KPMG Advisory.
Acționarii Astra Asigurări, companie controlată de omul de afaceri Dan Adamescu, au aprobat săptămâna trecută suspendarea procedurii de majorare a capitalului social, ajunsă în cea de-a treia etapă, destinată investitorilor instituționali. Astfel, acționarii Astra au decis suspendarea procesului de majorare a capitalului până la suspendarea efectelor deciziei ASF 999 din 26 mai, arăta compania într-un comunicat transmis Bursei de Valori București.
În raportul din 10 iulie prin care KPMG Advisory convoacă AGEA la Astra este prezentat răspunsul Autorității de Supraveghere Financiară la o adresă a societății privind solicitarea acționarilor The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider, controlate de Adamescu, de suspendare a implementării majorării capitalului social al Astra.
Totodată, ASF preciza la acel moment că, în urma analizării efectuate asupra elementelor reclamate de acționarii celor două firme, respectiv „neconformitatea prospectului”, „administrarea specială exercitată în mod necorespunzător”, „lipsa oportunității participării la majorarea capitalului social a acționarilor existenți cât mai ales a potențialilor investitori strategici”, nu au fost identificate încălcări ale prevederilor Legii nr. 297/2004 și ale reglementărilor emise, astfel încât în cazul în speță nu sunt incidente prevederile art. 180 litera d din lege.
Astfel, potrivit legislației incidente, derularea unei oferte de acțiuni se poate suspenda de către ASF, „dacă există indicii temeinice privind încălcarea prevederilor prezentei legi și a reglementărilor emise” (art. 180 litera d din Legea nr. 297/2004 cu modificările și completările ulterioare) și nu la cererea acționarilor emitentului.
Compania de asigurări a atras, după primele două etape ale majorării de capital doar 134.000 lei, din totalul de 425 milioane lei necesare. Din 6 august a început etapa destinată investitorilor instituționali, care s-a încheiat la 19 august, ASF purtând discuții în ultima perioadă cu mai multe fonduri de investiții, în special din China.
Conform reprezentanților administratorului special, au avut loc negocieri cu o serie de investitori strategici interesați în procesul de majorare a capitalului social al Astra, iar rezultatele acestor negocieri urmau să fie cunoscute la încheierea operațiunii de majorare a capitalului.
În octombrie 2014, Astra și-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, în cadrul primei etape, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acțiuni noi către acționarii existenți.
După încheierea operațiunii, capitalul social al asigurătorul a atins 257,8 milioane de lei, deținut de The Nova Group Investments România SA – 72,75% și Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice și juridice, cu o participație reprezentând 0,23% din capitalul social.
The Nova Group Investments România și Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu, aflat în arest la domiciliu.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, a declarat recent că discuțiile pentru preluarea Astra sunt destul de avansate, existând șanse „bune” în această vară să fie rezolvată problema sau ca firma să intre într-un nou plan de redresare cu un investitor strategic, însă că depinde de acționari, dacă vor „s-o mărite”, cu „pretenții mari la zestre”.