Atenționarea discretă a BNR: Consumul își revine prea greu. Fără investiții economia nu poate reporni
Banca Națională a României (BNR), recunoscută pentru discreția cu care își formulează punctele de vedere în legătură cu evoluția economiei, atenționează că redresarea lentă a consumului, generată de lipsa investițiilor, dar și de încetinirea exporturilor a dus la o decelerare a creșterii economice.
„În sectorul economiei reale, cele mai recente date indică o relativă decelerare a dinamicii anuale a producției industriale în condițiile redresării încă lente a cererii interne, în principal, pe seama evoluției investițiilor și ale atenuării tendinței ascendente a exporturilor”, se arată în comunicatul de presă transmis de Consiliul de Administrație al BNR în urma ședinței de politică monetară de marți.
În trimestrul doi al anului, consumul a avut o contribuție de 80,1% la formarea Produsului Intern Brut (PIB), cu 0,1 puncte procentuale mai mult decât în aceiași perioadă din 2013, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național în Statistică (INS). Procentul a fost revizuit în scădere de la 80,4%.
Pe de altă parte, contribuția consumului administrației publice a fost modestă, în special pe fondul scăderii investițiilor. Ponderea raportată de Statistică în trimestrul al doilea a fost de 7,6%. În primele opt luni ale anului, investițiile directe ale statului, respectiv cheltuielile de capital, au fost 6,9 miliarde de lei, respectiv 1,1% din PIB, cele mai mici din ultimele șapte ani, potrivit unei analize realizate de gândul. Chiar și în timpul recesiunii economice, Guvernul cheltuia mai mulți bani pentru acest tip de investiții.
Mai mult, economiștii au avertizat în repetate rânduri că taxele introduse sau majorate în 2014 au dus la o scădere semnificativă a investițiilor private, în contextul în care companiile au fost nevoite să aloce bani pentru așa-numita „taxă pe stâlp” sau pentru cheltuielile suplimentare la carburanți, costuri generate de majorarea accizelor.
Prognozele de creștere economică pentru 2014, între 1,5% din PIB și 2,7%
Produsul Intern Brut (PIB) a avansat în trimestrul al treilea cu 1% față de trimestrul anterior, reiese din datele Comisiei Europene.
Prin urmare, România a ieșit din recesiunea tehnică în care a intrat la jumătatea lui 2014, după două trimestre consecutive de scădere. În primele trei luni din 2014, economia s-a contractat cu 0,2% față de ultimele trei luni din 2013, iar în trimestrul al doilea, PIB-ul a scăzut cu 1% față de primul trimestru.
Cifrele slabe din prima jumătate a anului au făcut însă ca principalele instituții care emit prognoze de creștere economică să-și revizuiască estimările pentru acest an.
Marți, Comisia Europeană a redus semnificativ estimarea privind avansul economiei din România, de la 2,8% din PIB, la 2% în 2014.
BCR, cea mai mare bancă din România din punct de vedere a activelor, estima un avans economic de 2,3% din PIB pentru acest an, estimare revizuită la finele lunii trecute, când economiștii băncii au anunțat o prognoză de creștere de doar 1,8% din PIB.
Guvernul, printre singurele instituții optimiste în ceea ce privește creșterea economică
Ionuț Dumitru, economist-șef Raiffeisen Bank și președinte al Consiliului Fiscal, estimează o creștere economică de 1,5% din PIB, prognoza anterioară fiind de 2% din PIB.
Guvernul anticipează un avans al economiei de 2,5% din PIB în 2014, așteptare întrecută doar de estimarea Băncii Mondiale.
Instituția are cea mai optimistă prognoză pentru România în acest an, respectiv o creștere economică de 2,7% din PIB.
Fondul Monetar Internațional se așteaptă la o evoluție ceva mai slabă, de 2,4% din PIB.