Autoritățile vor putea suspenda activitatea firmelor care ignoră regulile impuse pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Legea a fost promulgată de șeful statului

Autoritățile vor putea suspenda activitatea firmelor care ignoră regulile impuse pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Legea a fost promulgată de șeful statului
Sursa foto: Alexandra Pandrea - caracter ilustrativ
Publicat: 13/12/2021, 16:15
Actualizat: 13/12/2021, 16:16

Președintele a promulgat, luni, legea în baza căreia autoritățile vor putea suspenda firmele care ignoră regulile impuse pentru gestionarea răpândirii noului coronavirus.

Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a transmis, luni, Adminstrația Prezidențială.

Este vorba de proiectul inițiat de Guvern și adoptat, în 16 noiembrie, de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, care a decis că firmele care ignoră regulile stabilite de în timpul stării de alertă, în contextul pandemiei de COVID-19, vor putea fi sancționate cu suspendarea activității. Astfel, după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial, legea intră in vigoare în trei zile, iar autoritățile vor putea decide suspendarea activității firmelor care nu respectă regulile pentru 15 sau 30 de zile, în plus față de amendă, iar cei care vor ignora măsura suspendării vor risca inclusiv pedepse penale.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat recent că operatorii economici ar trebui să respecte legislația pentru a evita apariția unui nou val de îmbolnăviri. „Foarte clar, pentru toţi operatorii economici care trebuie să respecte legislaţia, în privinţa măsurilor de protecţie, a gradului de ocupare a acestor instituţii, trebuie să fie foarte clar că nu putem să avem niciun fel de toleranţă la respectarea regulilor. Trebuie să ţinem lucrurile sub control şi să nu avem cumva un următor val care să ne pună probleme greu surmontabile”, a spus ministrul.

Traseul legislativ

Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptat de Camera Deputaților, cu un vot destul de strâns: „pentru” –171, „contra” – 128, abțineri, 10.

Noua lege a fost propusă de Guvern și trimisă spre aprobarea Parlamentului, în aprilie, după o hotărâre a Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) care propusese ca firmele care nu respectă regulile stabilite în contextul epidemiologic actual să fie sancționate, pe lângă amendă, și cu suspendarea temporară a activității. Propunerea a fost făcută în contextul în care numărul de infectări era ridicat, iar, în urma verificărilor din teren, agenții constatatori au văzut că agenții economici sancționați au continuat să încalce prevederile legale, din dorința de a face profit, conform notei de fundamentare.

„Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activității, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire și combatere a răspândirii COVID-19”, scrie, mai exact, în Hotărârea CNSU nr. 5/2021.

În prezent, firmele ce nu respectă condițiile impuse de autorități riscă o amendă între 1.000 și 5.000 de lei, în timp ce firmele care ignoră faptul că trebuie să aibă activitatea oprită riscă o amendă între 2.000 și 10.000 de lei, conform articolelor 5, 65 și 66 din Legea nr. 55/2020.

Legea introduce și sancțiunea suspendării activității cu 15 sau 30 de zile, care se va aplica suplimentar față de amendă.

Concret, sancțiunea complementară se va aplica distinct, după cum explică Avocatnet.ro, astfel:

  • suspendare de 15 zile în cazul firmelor care funcționează fără respectarea condițiilor impuse de autorități: în acest caz, se va afișa o atenționare la intrare în care va scrie că activitatea este oprită temporar din cauza nerespectării regulilor; dacă firma va redeschide mai devreme decât trebuie, autoritățile vor aplica un sigiliu, iar ruperea sigiliului va atrage consecințe penale;
  • suspendare de 30 de zile în cazul firmelor care funcționează, deși ar trebui să aibă activitatea oprită din cauza restricțiilor impuse de autorități: în acest caz, se va aplica direct sigiliul, iar ruperea acestuia va atrage consecințe penale.

În ambele cazuri, îndepărtarea ulterioară a sigiliilor în vederea reluării activității va putea fi considerată infracțiune (rupere de sigilii). Conform articolului 260 din Codul penal, ruperea de sigilii se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă penală.

În plus, actul normativ, așa cum a ajuns la Cameră după aprobarea Senatului, prevede că o eventuală plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu suspendă executarea acestora.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”