Prima pagină » Economic » Autostrada Comarnic-Brașov nu se va construi în parteneriat public-privat

Autostrada Comarnic-Brașov nu se va construi în parteneriat public-privat

Autostrada Comarnic-Brașov nu se va construi în parteneriat public-privat
Premierul Viorica Dăncilă anunță că Autostrada Comarnic-Brașov nu se va construi în parteneriat public-privat, ci va fi declarată în prima ședință CSAT de importanță națională și va fi construită din fonduri guvernamentale.

„Autostrada Comarnic-Brașov este în parteneriat public-privat. Am avut solicitări din partea unei societăți chinezo-turce. Eu am luat hotărârea, împreună cu colegii mei, să scoatem din parteneriat public-privat, iar în prima ședință de CSAT această autostradă să devină de importanță națională sau de infrastructură critică, astfel încât să putem să demarăm cît mai repede lucrările la această autostradă”, a anunțat, duminică, la Ploiești, premierul Viorica Dăncilă.

Dăncilă a adăugat că procedurile sunt complicate: „La noi s-a format această instituție a contestațiilor și pentru a trece de toate aceste obstacole cred că soluția este ca această autostradă să devină de importanță națională, astfel încât să începem execuția cât mai repede din fonduri guvernamentale”.

La finele anului trecut, premierul Viorica Dăncilă spunea că termenul realist pentru finalizarea autostrăzii Comarnic- Brașov este anul 2024, dar spera ca șantierul să fie gata mai devreme, în condițiile în care la începutul lui 2019 urma să fie desemnat constructorul câștigător.

În vara anului trecut, Ministerul Transporturilor renunța la colaborarea pe proiectul de autostradă cu Banca Mondială și a decis că autostrada trebuie construită în parteneriat public-privat.

Citește și