Autostrada Comarnic-Brașov, un proiect de 1,4 miliarde de euro. Când ar putea începe lucrările, cum va fi construită, pe unde va trece și ce taxă ar putea plăti șoferii
Românii ar putea circula, peste câțiva ani, în sfârșit, pe autostrada Comarnic-Brașov (58km). Constructorul autostrăzii, care urmează să fie realizată în regim de concesiune, va fi ales prin procedura dialogului competitiv, la care vor putea participa „între 3 și 5 agenți economici”, potrivit unui anunț al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).
Șoferii care vor dori să circule pe noua autostradă vor plăti o taxă, aceasta fiind modalitatea prin care constructorul își va recupera investiția. Taxa ar putea fi cuprinsă între 3 euro pentru autoturisme și 7,4 euro în cazul autocarelor, tarifele având TVA inclus.
Contractul de concesiune de lucrări publice prevede proiectarea, construcția, finanțarea, operarea și întreținerea tronsonului Comarnic-Brașov.
Valoarea estimată a contractului este de 6,6 miliarde de lei, cu TVA inclus, echivalentul a 1,46 miliarde euro.
Când ar putea începe lucrările
Autostrada Comarnic-Brașov, denumită și „Autostrada Zăpezii”, a fost primul mare proiect pe care autoritățile au anunțat că vor să il construiască prin parteneriat public-privat (PPP), însă toate încercările de până acum au eșuat.
Lucrările la noua autostradă ar putea începe anul viitor. Recent, premierul Victor Ponta a declarat că în 2013 una din prioritățile Guvernului în domeniul infrastructurii rutiere o va reprezenta semnarea și începerea lucrărilor pentru tronsoanele de autostradă Comarnic – Brașov și Craiova – Pitești.
În documentația CNADNR se arată că, de fapt, noua autostradă va ajunge până în zona localității Cristian. „În urma analizei privind execuția autostrăzii, a rezultat că austotrada se va construi numai până în zona localității Cristian, de unde se va racorda la rețeaua de drumuri existente”, se arată în documentul companiei naționale de autostrăzi.
Autoritatea contractantă este constituită și asocierea dintre Ministerul Transporturilor și CNADNR.
Durata contractului este de 360 de luni (30 de ani), începând de la data atribuirii contractului sau de la emiterea ordinelor de începere a lucrărilor, această perioadă incluzând etapa de construcție, etape de operare și întreținere. Documentul nu precizează când ar putea fi gata lucrările de construcție.
Din operarea autostrăzii constructorul își va recupera investiția, autoritatea contractantă (Ministerul Transporturilor și CNADNR) recunoscând dreptul constructorului de a obține un „profit rezonabil”.
18 tuneluri cu o lungime de 2,89 km
Tronsonul de autostradă Comarnic-Brașov se compune din două secțiuni: Comarnic-Predeal (în lungime de 36,2 km) și Predeal-Cristian (21,8 km).
Traseul autostrăzii va cuprinde 18 tuneluri, cu o lungime totală de 2.890 de metri. Viteza de proiectare a autostrăzii este între 80 km pe oră și 120 de km pe oră.
Soluția adoptată este de tunel separat pentru fiecare cale, pentru a minimiza impactul nefavorabil asupra mediului și pentru o etapizare a execuției autostrăzii.
Constructorul va trebui să devieze aproximativ 2.000 de metri de conducte de alimentare cu apă, 5.000 de conducte de gaze naturale și 5.000 de cabluri de rețea electrică.
Autostrada va avea o parcare de scurtă durată, de o parte și de alta a autostrăzii.
Finanțarea autostrăzii
CNADNR va face o singură plată anuală către concesionar, care trebuie să îndeplinească anumite condiții. Mecanismul de plată este încă „în construcție” și poate suferi revizuiri pe parcursul procedurii de selecție, se arată în documentația de atribuire.
„Mecanismul de plată guverneaza modul în care Autoritatea contractantă va plati concesionarul pentru construcția, operarea și întreținerea autostrăzii. Principiul il constituie o singură plată anuală în favoarea concesionarului, cu mențiunea că plata va fi strict legată de performanțele pe care le va indeplini concesionarul pe baza unor criterii pre-definite”, se arată în anunțul CNADNR.
În plus, mecanismul trebuie elaborat astfel încât „să asigure bancabilitatea proiectului și să se constituie într-un stimulent pentru concesionar”, astfel încât acesta să îndeplinească obiectivele proiectului stabilite de către asocierea dintre Ministerul Transporturilor și CNADNR.
Taxa de autostradă
CNADNR a calculat că în varianta cu tarif de utilizare, traficul pe noul tronson de autostradă va fi de 66,67% din traficul în situația în care șoferii nu ar trebui să plătească taxă de utilizare.
Tariful de utilizare ar putea varia între 2,43 euro fără TVA pentru autoturisme și 6 euro fără TVA pentru autocare.
Viitoarea autostradă Comarnic-Brașov a fost împărțită în cinci sectoare, după cum urmează:
Cum va fi selectat constructorul autostrăzii. Etapele procedurii de dialog competitiv
Contractul de concesiune va fi atribuit prin aplicarea unei proceduri de dialog competitiv. Mai întâi va exista o etapă de preselecție a candidaților, ulterior având loc evaluarea ofertelor finale.
Pe parcursul derulării procedurii se vor realiza următoarele activități principale:
– Preselecția candidaților;
– Punerea la dispoziția candidaților preselectați a documentației de atribuire pe baza căreia se va desfășura etapa de dialog;
– Desfășurarea dialogului între autoritatea contractantă și candidații preselectați;
– Punerea la dispoziția candidaților selectați a documentației de atribuire rezultate în urma dialogului, pe baza cărora se vor depune ofertele finale;
– Evaluarea ofertelor finale și desemnarea ofertantului câștigător;
– Semnarea contractului de concesiune.
CNADNR a limitat numărul de candidați care vor intra în cadrul procedurii finale de dialog competitiv, la „între 3 și 5 candidați”, motivația fiind „aplicarea unei licitații care să se deruleze în etape succesive pentru a reduce progresiv numărul soluțiilor care trebuie discutate sau al ofertelor care trebuie negociate”.
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 29 ianuarie 2013.
Gândul a scris că CNADNR a anulat, la începutul lunii noiembrie întreaga, procedură de atribuire a contractului pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Comarnic-Brașov. Gândul a dezvăluit la începutul lunii septembrie că CNADNR a introdus „din greșeală” în caietul de sarcini aferent contractului pentru reactualizarea studiului de fezabilitate pentru Comarnic-Brașov două cerințe mai puțin obișnuite.
Una dintre ele se referea la punerea la dispoziția CNADNR a unui autoturism nou cu o valoare de 25.000-30.000 euro și un buget de 30.000-40.000 de euro pentru instruirea personalului în țară/străinătate.
Contactat de gândul, șeful CNADNR, Mircea Pop, a declarat la acea vreme că introducerea acestor „detalii” în caietul de sarcini reprezintă „o greșeală” și că acestea vor fi eliminate, dând asigurări că va aplica sancțiuni administrative în cazul angajaților Companiei Naționale de Autostrăzi care au lucrat la caietul de sarcini.
La câteva zile după ancheta publicată de gândul, directorul Direcției concesiuni din CNADNR, Narcis Neaga, a fost suspendat din funcție, fiind cercetat disciplinar, potrivit unui comunicat remis de Biroul de Presă al CNADNR. Ulterior, întrega procedură de licitație a fost anulată.