Averea miliardarului în vârstă de 28 de ani Mark Zuckerberg, fondatorul rețelei de socializare Facebook, a scăzut la o zi de la anunțarea rezultatelor companiei sale în cel de-al doilea trimestru al anului, după listarea la bursă, cu 1,6 miliarde de dolari, informează Bloomberg.
Astfel, vineri, averea sa a scăzut de la 13,7 miliarde de dolari la 12,1 miliarde de dolari, conform listei celor mai bogați oameni din lume realizate de către jurnaliștii aceleiași publicații.
Motivul care a dus la apariția acestei situații a fost acela că valoarea acțiunilor companiei care deține cea mai mare rețea de socializare din lume a scăzut cu până la 17% după ce s-au anunțat rezultatele gigantului american în domeniul tehnologiei pentru cel de-al doilea trimestru al anului.
La sfârșitul sesiunii de tranzacționare de la bursa de la New York valoarea acțiunilor Facebook scăzuse, de exemplu, cu 11,7 %.
„Probabil că sunt puțin supărați în momentul de față”, a declarat Herman Leung, analist al Susquehanna Financial Group, despre reprezentanții companiei.
Valoarea inițială a ofertei publice inițiale de la listarea companiei americane pe bursa Nasdaq a fost de 16 miliarde de dolari, cea mai mare din istorie pentru o firmă care își desfășoară activitatea în domeniul tehnologiei. Evoluția ei s-a dovedit a fi însă cea mai slabă din ultimul deceniu.
Cât au pierdut și alți acționari ai Facebook
Nu doar Zuckerberg a fost afectat de această situație, ci și alți acționari ai companiei sale. Dustin Moskovitz, în vârstă de 28 de ani, care a pus bazele Facebook alături de Zuckerberg în camera lor de cămin de la Universitatea Harvard, deține 133,7 milioane de acțiuni ale companiei, care valorează acum 3,2 miliarde de dolari, cu 1,9 miliarde de dolari mai puțin față de oferta publică inițială.
Eduardo Saverin, în vârstă de 30 de ani, deține un pachet de 53,1 milioane de acțiuni care valorează, în momentul de față, 1,3 miliarde de dolari, în scădere cu 790 de milioane de dolari față de oferta publică inițială.
Sean Parker, în vârstă de 32 de ani, deține și el 66 de milioane de acțiuni Facebook care valorează 1,6 miliarde de dolari. Bărbatul s-a mutat special în California, în 2004, pentru a-și concentra atenția asupra acestei companii.
Sheryl Sandberg, în vârstă de 42 de ani, care a lucrat până în 2008 pentru cei de la Google, deține circa 16 milioane de acțiuni care valorează, în prezent, 378 de miioane de dolari, cu 228 de milioane de dolari mai puțin față de oferta publică inițială.