Avertismentul consilierului lui Isărescu: ”În România, criza încă nu s-a încheiat”
„Criza nu cred că s-a încheiat. Faza de declin economic s-a încheiat, dar pentru noi nu începe o fază de avânt, ci una de tranziție. Așa e România, condamnată să fie mereu în tranziție”, a afirmat Adrian Vasilescu, în deschiderea unei conferințe pe tema împlinirii a 10 ani de la integrarea României în UE.
„Criza a început cu o recesiune în 2009, apoi am revenit la o creștere economică. România a fost pe locul 6 în UE în 2011-2012, acum am ajuns pe primul loc la viteza de creștere economică. Gonim cu cea mai mare viteză din Europa, dar baza pe care ne sprijinim nu mai e atât de solidă”, a mai spus oficialul BNR.
El a arătat că România, deși este prima țară din UE la creșterea economică și a șaptea economie ca mărime din Uniune, ocupă penultimul loc la paritatea puterii de cumpărare.
Radu Grațian Ghețea, președintele CEC Bank, a declarat la aceeași conferință că integrarea României în UE a fost benefică, iar prin intermediul instituției de credit pe care o reprezintă România a atras fonduri europene în valoare totală de 14 miliarde de lei în acești 10 ani.