Banca Angliei a revizuit prognoza de creștere economică a Marii Britanii de la 0,8%, cât anticipa în mai, la stagnare, ca urmare a intensificării recesiunii, însă guvernatorul, Sir Mervyn King, a respins cererile pentru o nouă reducere pe termen scurt a dobânzii de politică monetară, potrivit BBC.
Așteptările privind recuperarea economică au fost spulberate constant, a spus King.
„Imaginea de ansamblu este că producția stagnează de doi ani și a dezamăgit continuu așteptările de recuperare. Trecem prin ape tulburi și norii de furtună continuă să apară din zona euro. Spre deosebire de participanții la Jocurile Olimpice, care ne-au încântat în ultimele săptămâni, economia noastră nu a ajuns la capacitate maximă”, a spus el.
Viitorul este imprevizibil, deoarece nimeni nu poate ști ce se va întâmpla în criza din zona euro cu impact asupra economiei Marii Britanii.
„Este o poveste care nu se mai sfârșește. Ideea că suntem la final nu este realistă. Mai este încă drum lung de parcurs”, a afirmat guvernatorul.
Șeful Băncii Angliei a afirmat că o reducere a dobânzii, în prezent la un minim record de 0,5%, nu ar reprezenta diferența dintre o recuperare economică și lipsa acesteia.
Recesiunea din Marea Britanie s-a agravat în trimestrul al doilea, cu o contracție de 0,7%, potrivit datelor oficiale, publicate în iulie. Biroul național de statistică a afirmat că scăderea peste așteptări, care a urmat unei contracții de 0,3% în primele trei luni ale anului, se datorează unei încetiniri puternice a sectorului construcțiilor.