Banca Mondială: Economia României va crește cu 3,5% în 2021
Banca Mondială estimează că economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 3,5%, după o scădere cu 5% în 2020, iar în 2022 ar urma o creşterea economică de 4,1%, arată o notă a Băncii Transilvania.
Banca Mondială estimează pentru economia României o scădere cu 5% an/an în 2020, urmată de creştere cu 3,5% an/an în 2021, respectiv 4,1% an/an în 2022, arată o notă a Băncii Transilvania.
Banca Mondială a publicat prima ediţie din 2021 a Raportului macroeconomic mondial, cu titlul „Subdued Global Economic Recovery”. În cadrul raportului sunt prezentate previziunile macroeconomice pe termen scurt şi mediu pentru ţările lumii, actualizate prin încorporarea celor mai recente evoluţii ale indicatorilor macro-financiari şi informaţiilor din sfera medicală.
În deschiderea acestui raport Banca Mondială evidenţiază semnalele de redinamizare a economiei mondiale după recesiunea severă determinată de incidenţa pandemiei COVID-19, un şoc fără precedent în ultimele decenii.
Pe de altă parte, experţii instituţiei atrag atenţia cu privire la provocările pe termen scurt şi mediu din perspectiva sănătăţii publice, gestiunii datoriilor, politicilor monetare şi reformelor structurale.
Banca Mondială: Trebuie să fim pregătiți pentru o nouă realitate economică
Banca Mondială subliniază faptul că autorităţile, populaţia şi companiile trebuie să fie pregătite pentru o nouă realitate economică şi recomandă implementarea de măsuri care să permită alocarea eficientă a resurselor (capital, muncă şi inovaţie) pentru tranziţia la o economie mai verde în perioada post-pandemie.
De altfel, în accepţiunea Băncii Mondiale incidenţa crizei sanitare reprezintă o oportunitate pentru ţările lumii pentru a ameliora modelul de dezvoltare, prin reformularea politicilor, aspect necesar pentru iniţierea unui model de creştere economică verde, inteligentă, care contribuie la reducerea inegalităţilor.
Totodată, experţii instituţiei financiare internaţionale atrag atenţia cu privire la prioritizarea măsurilor pentru ameliorarea climatului investiţional, creşterea flexibilităţii pe piaţa forţei de muncă, îmbunătăţirea transparenţei şi guvernanţei, întărirea supravegherii în sectorul financiar şi mecanismelor de soluţionare în cazul falimentelor de companii şi creşterii creditelor neperformante.
Nu în ultimul rând, Banca Mondială atrage atenţia cu privire la importanţa redinamizării investiţiilor pentru susţinerea procesului de relansare economică şi recomandă investiţia în proiecte de infrastructură verde, eliminarea subvenţiilor pentru combustibili fosili şi stimularea tehnologiilor sustenabile, pentru reducerea poluării, redinamizarea procesului de generare de locuri de muncă şi adaptarea la efectele modificărilor climatice.
Prognozele actualizate ale Băncii Mondiale indică perspectiva ajustării economiei mondiale cu 4.3% an/an în 2020 (revizuire în sus cu 0.9 puncte procentuale), urmată de creştere cu 4% în 2021 şi 3.8% în 2022.
În scenariul Băncii Mondiale PIB-ul ţărilor dezvoltate se va diminua cu 5.4% an/an în 2020, dar ar putea să crească cu ritmuri anuale de 3.3% în 2021, respectiv 3.5% în 2022.
PIB-ul SUA (prima economie a lumii)
PIB-ul SUA (prima economie a lumii) s-ar putea ajusta cu 3.6% an/an în 2020, dar ar putea creşte cu ritmuri anuale de 3.5% în 2021, respectiv 3.3% în 2022.
Economia Zonei Euro s-ar putea diminua cu 7.4% an/an în 2020, dar ar putea creşte cu 3.6% an/an în 2021, respectiv 4% an/an în 2022.
Pentru grupul economiilor emergente şi în dezvoltare experţii Băncii Mondiale previzionează scădere cu 2.6% an/an în 2020, urmată de creştere cu 5% an/an în 2021 şi 4.2% an/an în 2022.
În acest scenariu PIB-ul Chinei (a doua economie a lumii) va decelera la 2% an/an în 2020, dar va accelera la 7.9% an/an în 2021, respectiv 5.2% în 2022.
Pentru economia României Banca Mondială estimează o scădere cu 5% an/an în 2020, urmată de creştere cu 3.5% an/an în 2021, respectiv 4.1% an/an în 2022.
La nivelul comerţului internaţional Banca Mondială estimează o ajustare cu 9.5% an/an în 2020 (cea mai severă din 2009) şi creştere cu 5% an/an în 2021 şi cu 5.1% an/an în 2022.
În ceea ce priveşte riscurile la adresa economiei reale în perioada următoare Banca Mondială menţionează: posibilitatea reintensificării pandemiei, întârzieri în procesul de vaccinare, impact mai puternic al crizei sanitare la nivelul dinamicii PIB potenţial şi deteriorarea calităţii activelor financiare în contextul nivelului ridicat al gradului de îndatorare şi ritmului lent de creştere economică.
Printre măsurile prioritare experţii instituţiei financiare internaţionale recomandă: limitarea răspândirii pandemiei, protejarea categoriilor vulnerabile şi accelerarea vaccinării; identificarea punctului de echilibru dintre nivelul ridicat al datoriilor şi impulsul fiscal necesar pentru susţinerea ritmului de creştere economică; atenţie acordată sistemelor de sănătate şi educaţie şi prioritizarea investiţiilor în tehnologii şi infrastructură verde, ameliorarea guvernanţei şi intensificarea transparenţei şi cooperării globale.