Prima pagină » Economic » Banca Mondială, mai optimistă cu privire la prognozele de creștere economică ale României

Banca Mondială, mai optimistă cu privire la prognozele de creștere economică ale României

Banca Mondială, mai optimistă cu privire la prognozele de creștere economică ale României
Banca Mondială a îmbunătățit prognozele de creștere economică pentru România.

Banca Mondială (BM) a îmbunătățit prognozele de creștere economică pentru România de la 2,5% cât estima în ianuarie pentru acest an la 2,8% și de la 2,7% la 3,2% pentru anul următor, potrivit prognozei economice globale a instituției financiare, scrie Mediafax.

În 2016, PIB al României va crește cu 2,9%, se arată în raport.

„În Ungaria și România sunt semne clare că cererea externă mai puternică conduce la îmbunătățiri pe piața muncii și recuperare a cererii de consum. În general, la nivelul regiunii, inflația redusă va permite băncilor centrale să mențină politici monetare de sprijinire a recuperării economiei și consumului”, se arată în raport.

Fondul Monetar Internațional și Guvernul mizează în acest an pe o creștere economică de 2,2-2,5%, potrivit ultimei scrisori de intenție transmisă creditorului de la Washington. FMI estimează, în cea mai recentă ediție a Prognozei Economice Globale, publicată în luna aprilie, o creștere economică de 2,2% pentru România în acest an, urmată de o accelerare la plus 2,5% în anul următor.

Comisia Europeană anticipează că PIB al României va crește cu 2,5% în acest an și cu 2,6% în 2015, potrivit prognozei economice de primăvară, publicată la începutul lunii mai de executivul de la Bruxelles.

Pentru regiunea Europa și Asia Centrală, banca anticipează avans al PIB de 2,4% în acest an, urmat de o accelerare la 3,7% anul următor și la 4% în 2016.

Creșterea consumului privat în România se va accelera de la l,7% anul trecut la 2% în acest an și la 2,4% în 2015 și 2016. Consumul guvernamental va crește, de asemenea, mai puternic, cu 1,2% în 2014, 1,3% anul următor și 1,4% în 2016, față de 1% anul trecut, notează BM.

În regiune, instituția estimează creștere economică de 1,7% pentru Bulgaria în acest an, urmată de o accelerare la 2,4% anul următor, în timp ce pentru Ungaria rata de creștere se va menține aproape neschimbată, de la 2,4% anul acesta la 2,5% anul următor.

Pentru Republica Moldova, BM anticipează un avans al PIB mai accelerat, de 3% pentru anul în curs și de 3,8% în 2015.

În Turcia, una dintre cele mai mari economii din regiune, creșterea economică se va situa la 2,4% în acest an, dar va urca la 3,5% anul următor.

Ucraina va înregistra în 2014 o contracție economică de 5%, ca urmare a crizei prin care trece țara de la începutul anului, urmând să revină pe creștere anul următor, când PIB va urca cu 2,5%, se arată în raport.

Economia Rusiei, care a anexat în martie regiunea ucraineană Crimeea, va avea o evoluție slabă, dar mai bună decât cea a Ucrainei, cu un avans al PIB de 0,5% în acest an și de 1,5% anul următor.

Mai multe dintre țările din regiune, Croația, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Rusia și Slovacia, au fost reclasificate de Banca Mondială în categoria țărilor cu venituri ridicate.

Pentru Polonia, BM așteaptă creștere puternică atât în acest an cât și în 2015, de 3,3%, respectiv 3,5%. În Cehia, avansul PIB va fi mai lent, de 2% anul acesta și de 2,4% anul viitor.

La nivel global, economia va crește în acest an cu 2,8% și cu 3,4% în 2014, notează BM.

Vremea foarte rece din timpul iernii în SUA, criza din Ucraina, reechilibrarea economică din China, crizele politice din mai multe state și progresele lente în privința reformelor structurale conduc la un al treilea an de avans al PIB mai lent de 5% pentru țările în dezvoltare, notează instituția financiară internațională.

Banca a înrăutățit estimarea pentru această categorie de țări, în care se află și România, de la 5,3% în ianuarie la 4,8%. Țările cu venituri ridicate vor avea un ritm mai lent de creștere, de 1,9% pentru 2014 și de 2,4% pentru anul următor.

China va înregistra creștere economică de 7,6% în acest an, dar avansul depinde de succesul eforturilor de reechilibrare a economiei, se arată în raport.

Zona euro va consemna creștere economică de 1,1% în acest an, în timp ce în Statele Unite, în pofida unui început mai slab în primul trimestru, PIB va urca cu 2,1% pe ansamblul anului.

Autor

Citește și