Prima pagină » Economic » Banca Transilvania, despre creditele în franci elvețieni: Soluțiile de conversie sunt o „responsabilitate socială”

Banca Transilvania, despre creditele în franci elvețieni: Soluțiile de conversie sunt o „responsabilitate socială”

Banca Transilvania, una dintre cele șase bănci unde sunt concentrate creditele în franci elvețieni, a anunțat joi că soluția conversiei creditelor este o responsabilitate socială, și nu o obligație rezultată dintr-o decizie a instanțelor de judecată.

Banca Transilvania a luat act de motivarea deciziei definitive a Curții de Apel București, prin care instanța a respins solicitarea unor clienți ai Volksbank România privind conversia creditelor din franci elvețieni în lei, la cursul istoric, de la data acordării împrumutului.

„Prezentarea unor soluții alternative de conversie este considerată de Banca Transilvania o responsabilitate socială, de ajutare a unor clienți ai Volksbank România, aflați în situații dificile și nu este o obligație contractuală sau derivată dintr-o decizie a instanțelor de judecată”, potrivit unui comunicat al Băncii Transilvania. 

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat la sfârșitul lunii ianuarie la TVR că un număr de șase bănci comerciale au propus soluții de conversie pentru clienții îndatorați în franci elvețieni.

„Sunt șase bănci care au propus combinarea conversiei în lei cu o reducere a sumei datorate, fie o reducere a dobânzii plătite. Aici mai este loc între bănci și clienți și cred că băncile pot să mai găsească resurse pentru a lăsa ceva mai mult”, a declarat Bogdan Olteanu.

Sursa Prezentarea guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, din 30 ianuarie 2015

Din totalul debitorilor cu împrumuturi în franci elvețieni, aproape o treime (32%) se regăsesc la Bancpost, 24% la Volksbank, 20% la Pireus Bank, 11% la Raiffeisen, 7% la Banca Românească și 2% la OTP Bank.

În prezent, Banca Transilvania lucrează la oferta de conversie care să ajute persoanele care, de exemplu, au luat credite în franci elvețieni pentru a cumpăra o casă, de exemplu.

” Împreună cu echipa Volksbank România, BT lucrează la oferta de conversie care să ajute, prin alternativele sale, clienții Volksbank România care au luat credite în franci elvețieni, de exemplu, pentru achiziționarea unei locuințe pentru familie sau pentru nevoi personale. Lansarea ei este o prioritate pentru BT și va fi prezentată în momentul în care pachetul de acțiuni al Volksbank România va trece in proprietatea Băncii Transilvania. Scopul ofertei este oferirea unei modalități de reducere a expunerii totale față de Grupul Financiar Banca Transilvania, precum și o reducere a ratelor lunare ale clienților”, se mai arată în comunicatul Băncii.

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a cerut o soluție legislativă pentru problemele debitorilor cu credite în franci elvețieni, prin care să se impună împărțirea riscurilor între clienți și bănci, dar și soluții concrete pe termen lung din partea băncilor.

„Pentru a stabili un echilibru între drepturile și obligațiile părților, apreciem că este necesară o soluție legislativă prin care să se impună împărțirea riscurilor și aplicarea principiului echității. Însă, până la implementarea soluțiilor legislative avem nevoie de măsuri imediate pentru a evita apariția unor fenomene sociale grave”, potrivit ANPC.

Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elvețieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la șase bănci. În total, 14 instituții de credit au acordat finanțări în franci elvețieni.

 

Citește și