Banca Transilvania vrea să cumpere o mare bancă din România
„Banca Transilvania informează investitorii cu privire la faptul că, în prezent, sunt în derulare negocieri cu privire la o potențială achiziție de către BT a pachetului integral de acțiuni la Volksbank România. Precizăm că discuțiile sunt în continuare în desfășurare și nu a fost semnat, până la acest moment, niciun document angajant de către BT cu privire la acest subiect”, se arată într-un comunicat transmis de instituția de credit, miercuri, Bursei de Valori București (BVB).
Reprezentanții BT sunt încrezători referitor la formalizarea unor viitoare achiziții, fie vizând cumpărarea unei bănci, fie a unor portofolii care să aducă valoare adăugată pentru Banca Transilvania, potrivit unui comunicat de presă al instituției de credit.
Bloomberg a scris anterior, citând surse, că Banca Transilvania negociază preluarea Volksbank România, pe care grupul austriac vrea să o vândă pentru a acoperi deficitul de capital.
Discuțiile se află în faza de început și nu există certitudinea că tranzacția se va materializa, potrivit surselor citate de Bloomberg.
Volksbank România este deținută de vehiculul VBI Beteiligungs (Austria) în proporție de 99,99%, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, din Rusia. Grupul Volksbank deține 51% din acțiunile VBI Beteiligungs, iar DZ Bank AG / WGZ Bank AG din Germania și BPCE din Franța au câte 24,5%.
În 2012, Comisia Europeană a aprobat planul de restructurare dezvoltat de către Österreichische Volksbanken, ca urmare a crizei financiare și economice, în vederea restabilirii profitabilității pe termen lung.
În acest plan este inclusă și vânzarea subsidiarei din România, care trebuie să se realizeze până la sfârșitul anului 2015.
Grupul austriac a vândut în acest an subsidiara locală de leasing, Volksbank Leasing România, alături de cea din Polonia, către grupul polonez Getin Holding, care a intrat pe piața românească la sfârșitul anului trecut prin achiziția băncii Romanian International Bank (RIB).
Instituția de credit a înregistrat anul trecut în România pierderi de 103,6 milioane de euro, mai mici cu 38,5% față de cele raportate de bancă în 2012, când au atins 168,5 milioane de euro. Majoritatea pierderilor au fost generate de provizioane.
Grupul bancar Volksbank nu a trecut testele de stres efectuate de Banca Centrală Europeană, întrucât creditele ipotecare neperformante de la subsidiara din România și creditele imobiliare și cele acordate companiilor în Europa Centrală și de Est au generat un deficit de capital în valoare de 865 de milioane de euro.
În ceea ce privește Banca Transilvania, cel mai mare acționar al său este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu o participație de 14,6%. Printre acționarii semnificativi se regăsesc președintele Consiliului de Administrație al băncii, Horia Ciorcilă (5,1%), și International Finance Corporation (IFC), divizie a Grupului Băncii Mondiale, cu 5,36% din titluri.
Banca Transilvania a avut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 338,13 milioane lei, în creștere cu 40,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, activele instituției de credit urcând, față de decembrie 2013, cu 6,2%, la 34,04 miliarde de lei.