Băncile participante la programul Noua Casă au propus o majorare semnificativă a plafonului de creditare, de la 70.000 de euro la 120.000 de euro, păstrând condițiile de avans la 5%.
Anunțul a fost făcut de Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).
„Avem solicitări de la instituțiile financiar bancare de ridicare a plafonului. Propunerea instituțiilor bancare este să se alinieze la plafonul de 120.000 de euro. Practic o aliniere la codul fiscal și la cota redusă a TVA de 9%. Avansul va rămâne tot 5% și se vor putea cumpăra locuințe vechi și noi. E o propunere a sistemului bancar, iar decizia va fi luată după 1 iulie, în funcție de evoluția programului”, a declarat pentru Economica.net, Dumitru Nancu, directorul FNGCIMM.
În momentul de față, plafoanele maxime ale garanțiilor sunt de până la 60% pentru locuințele noi, de până în 140.000 de euro, pentru care avansul este de 15% și garanții de până la 50% pentru creditele de până la 70.000 de euro, pentru locuințe vechi și noi, cu un avans de 5%.
Boloș: „Nu s-a pus în discuție acest lucru”
„Nu s-a pus în discuție acest lucru. După cum știți, am aprobat un plafon de un miliard de lei pentru acest program și, în funcție de cum va fi evoluția acesteia, analizăm.
Deocamdată, așteptăm ca acest plafon să fie implementat și să vedem dacă pe parcurs mai trebuie să adoptăm și alte tipuri de măsuri”, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.