Băncile din zona euro vor înregistra și în 2013 un avans al creditelor neperformante, la 7,6% – RAPORT
Băncile din zona euro se vor confrunta și în acest an cu o creștere a creditelor cu restanțe și cu presiuni continue din partea organismelor de reglementare, pe fondul unei deteriorări peste așteptări a calității creditelor, finanțările neperformante urmând să ajungă la 7,6% în 2013, informează Mediafax.
„Deși previziunile economice pentru Zona Euro în 2013 arată un progres lent si dureros către stabilitate, băncile și asigurătorii din Zona Euro se vor confrunta cu încă un an dificil. Diviziunea între nord și sud se va accentua în acest an. În timp ce previziunile privind creditele pe piețele din nord anticipează o ușoară creștere, estimările pentru piețele din sud sunt sumbre, se arată în raportul Ernst & Young Eurozone Financial Services Forecast 2013 (EEFSF), citat într-un comunicat.
Potrivit estimărilor, creditele neperformante au ajuns la 6,8% în 2012 și urmează să crească la 7,6% în acest an, cu un punct procentual peste previziunile anterioare.
Media raportului între creditele și depozitele pentru companii va scădea de la 124% în 2006, înainte de criză, până la 111% la sfârșitul anului trecut și urmează să ajungă la 104% în 2016, astfel portofoliile de credite rămânând sub presiune.
Totodată, împrumuturile pentru consumatori vor înregistra din nou o ușoară scădere în zona euro, de 1,2%, după contracții semnificative în 2011 și 2012, iar indicele prețurilor de consum ar urma să crească cu 1,9%.
Potrivit previziunilor, creditele de consum vor începe să înregistreze un avans în 2014, cu 1,5%, pe fondul revenirii economiei la o creștere lentă.
„Se estimează că rata șomajului să ajungă la 20 de milioane la sfârșitul acestui an, iar polițele de asigurări de viață vor avea de suferit ca urmare a scăderii contribuțiilor la fondul de pensii. Piața asigurărilor non-viață continuă să resimtă impactul generat de scăderea polițelor încheiate de consumatori, care își reduc tot mai mult cheltuielile. Un exemplu ar fi scăderea estimată la 5% a înregistrărilor de mașini în acest an, totalizând un declin de 15% pe doi ani. Prin urmare, se prognozează că segmentul primelor non-viață se va menține la o creștere de sub 2%, ceea ce este cu mult sub media istorică de creștere de 6,2%”, se mai spune în comunicat. (Raluca Ghinea)