Prima pagină » Economic » Bancpost acordă aeroportului din Timișoara o finanțare de 2 milioane euro pentru capitalul de lucru

Bancpost acordă aeroportului din Timișoara o finanțare de 2 milioane euro pentru capitalul de lucru

Bancpost acordă aeroportului din Timișoara o finanțare de 2 milioane euro pentru capitalul de lucru
Bancpost a acordat Aeroportului "Traian Vuia" din Timișoara o linie de finanțare în valoare de 2 milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, pentru acoperirea necesarului de capital de lucru, a anunțat instituția de credit.

Bancpost a câștigat licitația de finanțare organizată de aeroportul Timișoara, unul dintre aeroporturile strategice din România, al treilea ca număr de pasageri și al doilea din țară din punct de vedere al dotărilor tehnice, se arată într-un comunicat al băncii.

„Parteneriatul cu Bancpost va sprijini activitatea curentă a aeroportului pentru următorii 3 ani, o perioadă de dezvoltare în care ne-am propus obiective ambițioase precum diversificarea contractelor cu companiile aeriene, creșterea numărului de pasageri, deschiderea de noi rute, precum și investiții în infrastructură. Anul acesta avem în plan și întocmirea documentațiilor necesare pentru dezvoltarea transportului intermodal de marfă, precum și extinderea halei cargo. Astfel, linia de finanțare contractată ne va permite continuitatea activității curente, optimizarea costurilor și concentrarea pe implementarea strategiei de dezvoltare pentru a atinge cu succes obiectivele setate”, a declarat în comunicat Iulian Daniel Idolu, director general al aeroportului.

Aeroportul operează prin intermediul a două terminale, cel intern, cu o capacitate de procesare de 700 de pasageri pe oră și trei porți de îmbarcare și cel internațional, cu o capacitate de procesare de 800 pasageri/oră și nouă porți de îmbarcare.

Aeroportul Internațional Traian Vuia din Timișoara a înregistrat anul trecut un trafic de 735.469 pasageri, în creștere cu 4,8%, la un număr de 10.293 de zboruri, cu 1.000 mai puține față de nivelul înregistrat în 2013.

În prezent, aerogara are 16 destinații importante din Europa, dintre care două aeroporturi (București și Munchen) oferă și zboruri de conexiune.

În ceea ce privește traficul de marfă, în cursul anului trecut s-a înregistrat o creștere de 21% față de anul precedent, fiind procesate 1.937 tone.

Aerogara se așteaptă la o creștere a traficului de pasageri în 2015, în acest an urmând să fie lansate și destinații noi.

Transportul aerian din România a crescut cu 3,5% în 2013, la 10,01 milioane pasageri, potrivit datelor Eurostat. Peste 8 milioane de pasageri au călătorit în țări din Uniunea Europeană, 1,25 milioane călători au zburat în spațiul extracomunitar, în vreme ce traficul intern a însumat 560.000 de pasageri.

Aeroportul Traian Vuia din Timișoara este al treilea din România ca număr de pasageri, după Henri Coandă (București) și Avram Iancu (Cluj).

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Discuții la Cotroceni între Nicușor Dan și magistrații care au decis să vorbească public despre problemele din Justiție
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Peste cine a dat Tudor Chirilă la metrou, după scandalul iscat de câștigarea Alessiei Pop la Vocea României. Ce s-a întâmplat pe loc?
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Cozonac tradițional românesc. Rețeta perfectă pentru sărbătorile de iarnă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Val de concedieri în fabricile auto din vestul țării. Motivul pentru care mii de oameni vor rămâne fără slujbe în viitorul apropi
Cancan.ro
Ninge abundent de Crăciun! ANM a schimbat radical prognoza: zonele din România unde iarna își intră în drepturi
Ce se întâmplă doctore
Cum își păstrează silueta Iulia Vântur. Ce bea în fiecare dimineață? ”Cred că acesta este secretul până la urmă”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mii de șoferi nevinovați au fost amendați din cauza unui radar defect. A funcționat așa timp de 4 ani
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Dezamăgirea modifică chimia creierului și comportamentul, arată un studiu efectuat pe șoareci