BANI. Klaus Iohannis a prezentat, defalcat, pe ce cheltuie România 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană
Președintele României, Klaus Iohannis, a precizat, joi, că cea mai mare parte din suma de 1,5 miliarde de euro de la Uniunea Europeană va fi alocată către susținerea IMM-urilor, respectiv 750 de milioane de euro.
„Doresc să subliniez că prin măsurile luate la nivel european a fost deja, până în prezent, mobilizată pentru România o sumă de peste 1 miliard și jumătate de euro din actualul buget multianual al Uniunii”, a declarat Klaus Iohannis.
Președintele a menționat și domeniile în care se vor investi acești bani.
„Astfel, ca să dau niște exemple, 750 de milioane de euro sunt fonduri pentru susținerea IMM-urilor afectate de criză, 350 de milioane pentru achiziția de echipamente medicale, 300 de milioane de euro pentru susținerea șomajului tehnic, 120 de milioane de euro stimulente de risc pentru cadrele medicale și 30 de milioane de euro pentru suținerea asistenților medicali implicați în acțiunile de sprijin pentru grupurile vulnerabile”, a mai precizat Iohannis.