Bani pentru sectorul avicol. Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiar
Guvernul României a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru sectorul avicol, în valoare de 109,8 milioane lei, sprijinul fiind acordat în contextul pierderilor suferite de crescătorii de păsări din România, în perioada 1 martie – 1 iulie 2020, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19.
„Prin acest sprijin se doreşte susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice din perioada actuală, pentru compensarea pierderilor. Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiar, echivalent UVM, funcţie de speciile şi categoriile de păsări, respectiv, pui de carne, pui de curcă, găini ouătoare, găini rase grele şi pui eclozionaţi.
Valoarea totală ce poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro, ratele de conversie fiind 0,03 UVM (n.r. – unitate vită mare) pentru pui de carne, pui de curcă şi pui eclozionaţi, respectiv 0,014 UVM pentru găini ouătoare şi găini rase grele”, se precizează într-un anunț al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Prin intermediul vocilor sale autorizate, MADR a precizat despre cuantumul ajutorului că va fi de 100 euro/UVM, echivalent în lei, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 109,8 milioane de lei.
Conform precizărilor oficiale, beneficiarii acestei măsuri sunt: crescătorii de păsări, respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor pentru carne sau ouă.
Ce trebuie să facă potențialii beneficiari pentru a încasa ajutorul
Potrivit MADR, pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie deţină exploataţie autorizată sanitar veterinar. De asemenea, o altă condiție astea aceea să desfăşoare activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor în semestrul I al anului 2020, respectiv să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile şi să respecte prevederile de la punctele 20 şi 23 din Comunicarea Comisiei Europene
O altă condiție impusă de guvernanți este și aceea de a nu se fi aflat în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la data de 31 decembrie 2019.
Fermierii au la dispoziţie 20 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ pentru depunerea documentaţiei. De asemenea, banii vor fi viraţi în conturile acestora până la data de 31 Decembrie 2020.
Ordonanţa de Urgenţă privind schema de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol a fost aprobată joi de Executiv.
Potrivit notei de fundamentare care susţinea acest proiect, sectorul creşterii păsărilor din România a suferit pierderi substanţiale care au condus la diminuarea efectivelor pentru abatorizare, precum şi la perturbarea lanţurilor de aprovizionare din cauza restricţiilor de mişcare impuse de situaţia creată de COVID-19 .
Datele prezentate de MADR arătau că efectivul total de păsări a scăzut de la 73,20 milioane capete în luna aprilie 2019 la 70,14 milioane capete în luna aprilie 2020, ceea ce reprezintă o scădere cu 4,17 %. În ceea ce priveşte producţia de carne de pasăre, aceasta în luna aprilie 2019 a fost de 199.600 tone, iar în aceeaşi lună a anului curent a fost de 169.300 tone, însemnând o scădere cu 15,17%.