Barclays: Când va ajunge euro la paritate cu dolarul

Publicat: 03 02. 2015, 13:16

Banca britanică estimează că moneda europeană se va deprecia la 1,08 dolari pe unitate până în luna iunie și la 1,05 dolari pe unitate până la sfârșitul lunii septembrie.

„În condițiile în care perspectiva economică pentru Statele Unite este una pozitivă, iar BCE este tot mai activă, vedem în continuare o scădere semnificativă a monedei euro față de dolar”, se arată într-o notă a băncii.

Anterior, Barclays anticipa că euro se va tranzacționa la 1,07 dolari pe unitate la finalul acestui an, însă diferența dintre cele două monede se reduce, pe fondul evoluției diferite a economiilor americană și europeană.

BCE a luat mai multe măsuri pentru combaterea inflației scăzute și pentru stimularea economiei din zona euro, printre care se numără reducerea dobânzii de politică monetară la minimul record de 0,05% și acordarea de credite ieftine băncilor.

În luna ianuarie, instituția europeană a anunțat că va lansa în martie un program extins de achiziții de active în zona euro în valoare lunară de 60 miliarde euro, program care va totaliza 1.080 miliarde euro până septembrie 2016 și care va include cumpărarea de obligațiuni guvernamentale.

În schimb, Rezerva Federală din SUA a încheiat programul său de achiziții de active în luna octombrie a anului trecut, iar în prezent analizează posibilitatea de a crește dobânda cheie în prima jumătate a acestui an, pentru prima oară din iunie 2006. În plus, cconomia SUA a crescut cu 2,6% în ultimul trimestru al anului trecut raportat la perioada similară a anului anterior, după un avans de 5% îm trimestrul al treilea.

Analiștii Barclays notează că estimarea lor privind cursul euro-dolar se bazează și pe îngrijorările investitorilor legate de existența zonei euro, în urma câștigării alegerilor din Grecia de către partidul de extremă stânga Syriza, ostil politicii de austeritate.

Moneda europeană s-a depreciat cu aproximativ 12% față de dolar anul trecut, în timp ce, la nivelul lunii ianuarie, declinul a fost de 6,7%. Marți, euro se tranzacționa la 1.1338 dolari pe unitate la 12:06 (ora României), aproape de cel mai jos nivel din septembrie 2003 până în prezent.

Mai multe bănci au redus prognozele privind cursul euro-dolar în luna ianuarie, după ce BCE a anunțat începerea în luna martie a unui program de achiziții de active, care va include și obligațiuni guvernamentale, în valoare totală de 1.080 miliarde de euro.

Bank of America Merrill Lynch estimează că euro se va tranzacționa pentru 1,1 dolari la finalul anului, față de 1,2 dolari anterior, în timp ce Credit Suisse anticipează că euro va coborî la 1,15 dolari pe unitate până la sfârșitul lui 2015.