BCE constată că starea economiei are impact asupra locurilor de muncă și solicită reformarea cadrului de guvernare economică în UE
Activitățile economice în zona euro se mențin ”slabe”, pe fondul scăderii volumului investițiilor, consumului și serviciilor, cu impact inclusiv asupra pieței muncii, afirmă Luis de Guindos, vicepreședinte al Băncii Centrale Europene (BCE), pledând pentru continuarea liniei stricte în materie de politică monetară, pentru reducerea asistenței acordate de guverne în contextul crizei energetice și pentru reformarea cadrului de guvernare economică în Uniunea Europeană.
”Economia zonei euro rămâne slabă. Cererea externă este afectată, iar condițiile financiare mai stricte au impact din ce în ce mai mare asupra investițiilor și asupra cheltuielilor consumatorilor. Și sectorul serviciilor pierde din forță, iar activitățile industriale mai slabe se extind spre alte sectoare, în contextul impactului mai amplu al dobânzilor mai mari. (…) Piața muncii a fost un punct strălucitor care a susținut economia zonei euro, iar până acum rămăsese rezilientă în contextul încetinirii creșterii economice. Dar există semnale că situația se schimbă. Chiar dacă rata șomajului a fost de 6,4% în august, cel mai mic nivel de când a fost lansată moneda euro, sunt create mai puține locuri de muncă, inclusiv în sectorul serviciilor, ceea ce sugerează că scăderea activităților economice se transpune gradual în domeniul ocupațional”, a declarat Luis de Guindos, vicepreședinte al Băncii Centrale Europene, în cursul unei conferințe organizate de Institutul Universitar pentru Afaceri din Madrid (IE).
Luis de Guindos a avertizat că activitățile economice din zona euro mențin tendința de încetinire, în contextul liniei monetare rigide și al tensiunilor geopolitice. ”Creșterea economică probabil va scădea dacă efectele politicii monetare sunt mai puternice decât ne-am aștepta sau dacă economia mondială continuă să încetinească. În plus, riscurile geopolitice majore s-au intensificat și eclipsează perspectivele”, a precizat vicepreședintele BCE.
BCE va menține politica monetară strictă, pentru a stabiliza inflația
”Chiar dacă rămân semnificativ peste ținta pe termen mediu de 2%, datele recente privind inflația sunt conforme cu așteptările, confirmând că politica monetară funcționează. Inflația a scăzut puternic, fiind de 4,3% în septembrie (…) A scăzut și inflația prețurilor la alimente, dar, la 8,8%, se menține ridicată comparativ cu standardele istorice. Prețurile la energie au scăzut cu 4,6%, dar au crescut din nou în ultima perioadă, devenind mai puțin predictibile din cauza noilor tensiuni geopolitice”, a subliniat Luis de Guindos.
Vicepreședintele BCE a explicat că, în contextul în care perspectivele inflaționiste rămân marcate de o ”incertitudine semnificativă”, dobânzile de referință vor fi menținute ”suficient de restrictive cât timp va fi necesar”.
Guvernele UE, îndemnate să renunțe la măsurile de asistență aplicate în contextul prețurilor mari la energie
”Pe măsură ce se atenuează criza energiei, guvernele trebuie să continue renunțarea la măsurile de susținere. Acest lucru este esențial pentru a evita presiuni inflaționiste pe termen mediu, care ar necesita o politică monetară mai strictă”, a subliniat Luis de Guindos.
Vicepreședintele BCE a pledat pentru aplicarea unor politici fiscale menite să facă zona euro mai productivă și să conducă la reducerea datoriilor publice. De asemenea, Luis de Guindos a cerut finalizarea până la sfârșitul anului a cadrului de guvernare economică în Uniunea Europeană și accelerarea integrării uniunii pieței de capital și a uniunii bancare.
Foto: Profimedia
Citește și: