BCR a avut anul trecut un profit de aproape 600 milioane lei; activele au scăzut cu 8,9%
BCR, cea mai mare bancă din România, a avut anul trecut un profit net de 598,7 milioane lei, față de o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%, la 66,72 miliarde lei.
„Profitul net după impozitare și interese minoritare, în anul 2013 a atins valoarea de 591,2 milioane RON (133,8 milioane EUR) față de pierderea de 1.234,7 milioane RON (276,9 milioane EUR) din 2013, pe baza unui rezultat operațional excelent, care a compensat costurile de risc încă ridicate, de asemenea considerând efectul pozitiv cu caracter singular al eliberărării de pasive fiscale în T2 2013, în valoare de 560,8 milioane RON (127,7 milioane EUR)”, arată banca deținută de grupul austriac Erste, într-un comunicat.
Profitul înainte de impozitare a fost de numai 66,8 milioane lei.
Rezultatul operațional a fost de 2,48 miliarde lei (563,4 milioane euro), în creștere 5,6% față de valoarea de 2,35 miliarde lei din 2012. Venitul operațional a scăzut cu 1,2%, la 3,99 miliarde lei (902,9 milioane euro). Cheltuielile operaționale au scăzut cu 10,9%, la 1,5 miliarde lei (339,5 milioane euro).
Rezultatul a fost influențat de un venit net din dobânzi mai mic, compensat însă de scăderea costurilor, ca rezultat al programului de redresare a băncii.
Costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor a scăzut în mod semnificativ, cu 41,2%, până la 2,13 miliarde lei (482,6 milioane euro).
Rata creditelor neperformante a fost de 29,2%, apropiată de cea din trimestrele anterioare, după eforturile BCR de recuperare, vânzarea de portofolii și în pofida reducerii portofoliului total de credite.
Rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 65,8% la finalul lunii decembrie 2013 (de la 58,6% la sfârșitul anului 2012).
Volumul agregat al creditelor acordate clienților (înainte de provizionare, IFRS) a scăzut cu 12,2%, la 46,73 miliarde lei (10,45 miliarde euro), activitatea nouă de creditare fiind afectată de cererea slabă și reușind doar parțial să compenseze rambursările și contracția portofoliului de credite. Banca intenționează să se concentreze asupra creditării în lei, astfel încât să inverseze combinația de valute în cadrul portofoliului de credite pe termen mediu și lung.
Sumele datorate clienților au scăzut cu 1%, la 37,49 miliarde lei (8,38 miliarde euro).
BCR arată că și-a menținut poziția de lider de piață după active, în pofida scăderii activelor totale cu 8,9%, până la 66,72 miliarde lei (14,92 miliarde euro) la 31 decembrie 2013, față de 73,28 miliarde lei la 31 decembrie 2012.
„BCR dispune de o lichiditate puternică și o bază de capital solidă, cu mult peste minimele de reglementare: rata capitalului de rang 1+2 pentru grupul BCR se situa la 24,9% (conform IFRS), rata de solvabilitate de 14,7% (standarde locale, doar banca) în decembrie 2013”, menționează banca.
Datele sunt neauditate, consolidate și elaborate în conformitate cu standaredele internaționale de contabilitate, IFRS, referindu-se la activitatea grupului Banca Comercială Română.
Președintele BCR, Tomas Spurny, a declarat în comunicat că banca a îndeplinit o misiune dificilă anul trecit, reatingând pragul de rentabilitate, fără a considera efectele cu caracter singular, și că prioritatea în anul în curs este creșterea afacerilor sănătoase.
„Va trebui în continuare să facem față provocărilor importante care se ivesc, nu în ultimul rând reducerea stocului de împrumuturi neperformante, în contextul unei creșteri economice promițătoare, care întârzie, totuși, a se manifesta printr-o cerere de creditare mai solidă”, a spus el.
BCR estimează pentru acest an un profit de 647 milioane lei, pe fondul unui ușor avans al creditării, de la 47,6 miliarde lei (septembrie 2013) la 48,16 miliarde lei, corespunzător unei rate de 8,1% a rentabilității capitalurilor proprii, care vor crește cu 600 milioane lei, la peste 8 miliarde lei.