BERD a vândut 0,4% din acțiunile OMV Petrom pentru aproape 19 milioane euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a vândut 0,4% din acțiunile OMV Petrom (SNP), prin 49 de deal-uri realizate în decurs de cinci minute, la bursă, pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro).
Anterior tranzacțiilor de miercuri, BERD deținea 2,03% din acțiunile OMV Petrom.
„Ieșirea noastră parțială din acționariatul Petrom vine în contextul creșterii atractivității României pentru investitori instituționali. Suntem mândri că am contribuit la transformarea Petrom într-o companie de succes, puternică și atractivă. Ca acționar, rămânem dedicați cooperării excelente cu Petrom, ca partener de frunte în regiune”, a declarat, într-un comunicat, Kevin Bortz, director la departamentul de resurse naturale al BERD.
Acțiunile au fost tranzacționate între orele 16:31 și 16:36, la prețul de 0,37 lei. Prețul este cu 6,33% sub ultima cotație de marți de pe piața principală, de 0,395 lei/titlu. La momentul realizării tranzacțiilor, pe piața principală, acțiunile OMV Petrom erau în scădere cu 0,25%, la 0,394 lei.
Raiffeisen Capital&Investment și firma cehă de brokeraj Wood&Company Financial Services au primit mandat pentru a vinde un pachet de acțiuni OMV Petrom reprezentând 0,4% din capitalul social al companiei. Brokerii au cerut oferte din partea mai multor investitori interesați să cumpere acțiunile scoase la vânzare, pentru ca apoi, în funcție de ofertele primite, vânzătorul să decidă dacă acceptă prețurile prezentate.
BERD a intrat în acționariatul Petrom în 2004 pentru a susține privatizarea companiei, anul în care grupul austriac OMV a preluat pachetul majoritar de acțiuni.
„Suntem mulțumiți de cooperarea excelentă cu BERD, o instituție financiară de top, care rămâne un acționar important al companiei. Apreciem sprijinul primit de la BERD în timpul transformării complexe, de succes, a Petrom într-o companie modernă și sustenabilă, inclusiv în primii ani ai crizei financiare. Succesul acestei vânzări parțiale reflectă cererea solidă din partea investitorilor pentru acțiuni Petrom și sprijinul acordat de aceștia strategiei de business a managementului. Această tranzacție va contribui de asemenea pozitiv la dezvoltarea pieței de capital românești, prin creșterea lichidității la Bursa de Valori București”, a afirmat, în același comunicat, Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.
Anterior comunicatului transmis de BERD, surse din piața de capital au declarat pentru MEDIAFAX că acțiunile au fost vândute de fonduri administrate de grupul american Artio Global Investors (fostul Julius Baer).
Fondurile administrate de Artio Global Investors mai aveau la finalul lunii iulie un pachet reprezentând 0,81% din acțiunile OMV Petrom. Artio și-a lichidat în ultimul an majoritatea participațiilor de pe bursa din România și încearcă să vândă pachetele pe care le mai deține la OMV Petrom și BRD (3,3%), cele mai mari poziții ale sale pe piața locală.
Decizia Artio de a lichida pozițiile deținute în România vine în contextul în care în ultimul an investitorii și-au retras masiv banii din fondurile Artio. Astfel, activele fondurilor Artio au scăzut de la aproape 30,4 miliarde dolari la finele anului trecut, la 16,7 miliarde dolari la sfârșitul lunii octombrie.
O parte din acțiunile OMV Petrom vândute miercuri au fost cumpărate de unele fonduri administrate de Franklin Templeton, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piața de capital.
De altfel, fonduri Franklin Templeton au fost în acest an principalii cumpărători de acțiuni Petrom. Acestea au reînceput să cumpere acțiuni OMV Petrom în luna mai, iar de atunci au achiziționat cumulat 0,3636% din capitalul social al companiei, pentru 49,3 milioane lei (aproximativ 17,5 milioane euro). Fonduri ale Templeton au cumpărat și anul trecut acțiuni la OMV Petrom și au plătit aproape 2 milioane euro pentru 0,035% din titlurile companiei petroliere.
Cele mai mari pachete au fost cumpărate în lunile august și septembrie, când fonduri Franklin Templeton au preluat acțiunile de la fonduri administrate de Artio, potrivit unor surse din piața de capital.
Unele surse din piața de capital susțin că prin achizițiile de miercuri, Franklin Templeton a vizat și diminuarea presiunii la vânzarea acțiunilor OMV Petrom, astfel încât prețul pe bursă să poată urca și să ducă la creșterea activului net al Fondului Proprietatea la peste 1 leu/acțiune și, astfel, FP să poată distribui dividende anul viitor.
Legislația nu permite acordarea de dividende în cazul în care valoarea activului net pe acțiune este sub valoarea nominală, de 1 leu, cum este în prezent la Fondul Proprietatea, după ce activul net a scăzut în luna iunie sub valoarea nominală, ca urmare a intrării Hidroelectrica în insolvență. La finalul lunii octombrie activul net al Fondului Proprietatea era de 0,96 lei/acțiune.
Raportat la prețul la care a fost realizat deal-ul, OMV Petrom este evaluată la 20,958 miliarde lei (4,645 miliarde euro), iar în funcție de cea mai recentă cotație de la BVB, capitalizarea bursieră a companiei este de 22,317 miliarde lei (4,946 miliarde euro).
Compania OMV Petrom este controlată de grupul austriac OMV, care deține 51,01% din acțiuni, în timp ce statul român are prin Ministerul Economiei 20,64% din titluri. În acționariat se mai regăsește Fondul Proprietatea (20,11%), BERD (2,03%) și SIF Oltenia (1,09%), iar restul titlurilor sunt listate la bursă.
Petrom a raportat profituri record în ultimii doi ani. Astfel, anul trecut, profitul net al grupului a fost de 3,76 miliarde lei (885 milioane euro), iar în primele nouă luni din acest an câștigul a fost de 2,89 miliarde lei (652 milioane euro), cu 1% mai mici decât în aceeași perioadă a lui 2011.
La mijlocul anului trecut, statul nu a reușit să vândă pe bursă un pachet de 9,84% din acțiunile Petrom la un preț minim de 0,37 lei/acțiune.