Pentru Bill Gates, ideea de a se pensiona „sună groaznic”. În timp ce milioane de vârstnici români așteaptă decizia de recalculare, iar alții protestează împotriva creșterii vârstei de pensionare (exemplu: protestele din Franța), miliardarul care a adus sistemul de operare Windows în calculatoarele a miliarde de oameni spune că nu intenționează să se pensioneze.
Bill Gates, în vârstă de 68 de ani, spune că vrea să urmeze exemplul prietenului său de o viață, Warren Buffett. Miliardarul speră că va mai putea munci încă 20-30 ani.
Warren Buffet este președinte și directorul executiv al companiei Berkshire Hathaway. La vârsta de 94 de ani, nu are planuri iminente de a se retrage.
„Prietenul meu Warren Buffett încă vine la birou timp de șase zile pe săptămână. Așa că sper ca sănătatea mea să-mi permită să fiu ca Warren”, spune Gates pentru CNBC.
Cofondatorul Microsoft are încă multe de realizat, spune el. Rămâne un „consilier tehnologic” pentru Microsoft și își petrece o mare parte din timp folosindu-și averea (estimată în prezent la 128 de miliarde de dolari, potrivit Forbes) pentru a finanța soluționarea problemelor globale pe care le consideră urgente, în special sărăcia, epidemiile și schimbările climatice. De asemenea, vrea să lărgească accesul oamenilor săraci la îngrijiri medicale și educație.
Bill Gates va apărea într-un documentar de cinci părți pe Netflix, numit „Ce urmează? Viitorul cu Bill Gates”, care va avea premiera pe 18 septembrie. Bono, senatorul Bernie Sanders, Dr. Anthony Fauci, regizorul James Cameron și cântăreața Lady Gaga își vor face și ei apariția în documentar.
„Fundația Bill & Melinda Gates va sărbători anul viitor 25 de ani de activitate. Nu am eliminat poliomielita, nu am eliminat malaria. Sunt foarte, foarte dedicat acestor lucruri”, spune Gates.
„Ne dorim să reducem din nou decesele în rândul copiilor la jumătate, de la 5 milioane la 2,5 milioane”, ar fi motivul pentru care miliardarul nu vrea să se retragă din activitate.
„La 20 de ani, nu mă gândeam la weekenduri și vacanțe. Așa că era un pic scăpat de sub control felul în care mă forțam”, mai spune miliardarul.
Într-un interviu realizat în 2016, el dezvăluit că memora chiar numerele de înmatriculare ale angajaților. El știa când veneau și când plecau. Buffett a fost cel care l-a convins pe Gates că ar trebui să fie mai blând cu angajații săi și cu el însuși.
„Pot să cumpăr orice vreau, practic, dar nu pot să cumpăr timp”, a adăugat Buffett într-un interviu efectuat în 2016, alături de Bill Gates.
Sursa Foto: Profimedia
Citește și: Bill Gates ne spune care va fi ”mâncarea viitorului”: „Totul se reduce la bani”