Prima pagină » Economic » Billa vrea să deschidă cel puțin cinci magazine până la sfârșitul anului

Billa vrea să deschidă cel puțin cinci magazine până la sfârșitul anului

Billa vrea să deschidă cel puțin cinci magazine până la sfârșitul anului
Billa România, parte a grupului german Rewe, intenționează să deschidă cel puțin cinci magazine până la sfârșitul anului și să ajungă astfel la 71 de unități la nivel național, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul general al companiei, Sorana Georgia.

Billa România, parte a grupului german Rewe, intenționează să deschidă cel puțin cinci magazine până la sfârșitul anului și să ajungă astfel la 71 de unități la nivel național, a declarat joi, într-o conferință de presă, directorul general al companiei, Sorana Georgia.

„Vrem să ne extindem poziția pe piață. Avem în plan deschiderea a peste zece magazine, dar depinde de cum se mișcă autoritățile locale cu autorizațiile. Până la sfârșitul anului vrem să ajungem la cel puțin 71 de magazine, față de 66 în prezent”, a spus Georgia.

Ea a arătat că primul magazin care va fi deschis va fi la București, urmat de altele la Constanța și Mangalia.

„Se va deschide primul cel care primește cel mai repede autorizațiile. Uneori mi se pare că autoritățile locale nu-și doresc aceste investiții, pentru că se mișcă foarte greu cu autorizațiile. Bucureștuiul este unul dintre orașele unde autorizațiile se primesc greu. În București și dacă vrei să schimbi destinația locației, adică dintr-un club de biliard în magazin, obținerea autorizației durează foarte mult”, a completat directorul Billa.

Georgia a afirmat că deși magazinele Billa au suprafețe între 300 de metri pătrați și 2.500 de metri pătrați compania „nu prea” mai deschide unități de peste 2.000 de metri pătrați, pentru că astfel de suprafețe se găsesc din ce în ce mai greu.

„Deschidem magazine de 600-1.500 de metri pătrați. Astfel de terenuri încă mai găsim aproape de clienți”, a spus ea.

Oficialul Billa a afirmat că de când a început criza cumpărătorii se îndreaptă spre mărcile proprii și, în același timp, și-au diminuat pachetul pe care îl cumpără la o vizită în magazin.

Billa este prezentă pe piața din România din 1999. Lanțul are 66 de magazine la nivel național și 3.600 de angajați.

Citește și