Bloomberg anunță cele trei evenimente majore ale săptămânii care pot da peste cap economia mondială. Primul s-a întâmplat deja
Investitorii care caută o revenire a volatilității pieței ar putea vedea o oportunitate în această săptămână, riscurile geopolitice fiind în creștere, informează Bloomberg.
Decizia unei alianțe formată din patru țări, condusă de Arabia Saudită de a rupe legăturile diplomatice cu Qatar, este doar primul semnal din săptămâna plină de evenimente care ar putea determina mișcări mari pe piețele mai largi, completând o listă tot mai mare cu puncte fierbinți, care include situația din Peninsula Coreeană și cel mai recent scandal politic din Brazilia (fostul deputat brazilian Rodrigo Rocha Loures, consilier și prieten apropiat al președintelui Michel Temer, a fost arestat recent în locuința sa din Brazilia, în cadrul unei anchete anticorupție care îl vizează și pe șeful statului), arată Bloomberg.
Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Egiptul au afirmat că vor suspenda conexiunile aeriene și maritime cu Qatar. Această mișcare a împins cotația țițeiului Brent până la 1,6 % la Londra. Produsele au avut de suferit în acest an, prețul acestora scăzând cu 11% din cauza preocupărilor legate de aprovizionarea globală.
Pe de altă parte, alegătorii din Marea Britanie urmează să voteze la 8 iunie, într-o țară frământată de problemele legate de atacurile teroriste.
„Pe 7 și 8 iunie urmează o perioadă de mare instabilitate a lirei sterline. Așteptările față de rezultatul alegerilor, chiar și sondajele sau anumite interpretări ale oficialități vor produce efecte în piață. Iar acestea vor avea un efect indirect, amortizat și asupra monedei unice europene”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Claudiu Cazacu, analist șef XTB România.
Și tot săptămâna aceasta, fostul director al Biroului Federal de Investigații (FBI) James Comey va depune joi mărturie în fața comisiei pentru serviciile de informații din Senatul Statelor Unite despre discuțiile sale cu președintele Donald Trump privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale desfășurate în 2016 în SUA.
Mărturia poate determina mișcări suplimentare a acțiunilor de pe piața americană, dar și a dolarului.