Prima pagină » Economic » Bloomberg: ARABIA SAUDITĂ a amenințat Grupul G7 cu vânzarea obligațiunilor de stat, dacă ar fi confiscat activele Rusiei

Bloomberg: ARABIA SAUDITĂ a amenințat Grupul G7 cu vânzarea obligațiunilor de stat, dacă ar fi confiscat activele Rusiei

Bloomberg: ARABIA SAUDITĂ a amenințat Grupul G7 cu vânzarea obligațiunilor de stat, dacă ar fi confiscat activele Rusiei

Arabia Saudită a sugerat în discuții private că ar putea vinde obligațiuni europene în cazul în care Grupul G7 va confisca activele ruse în valoare de 300 de miliarde de euro, imobilizate prin sancțiunile impuse de Occident din cauza războiului din Ucraina, afirmă oficiali citați de grupul media Bloomberg.

Ministerul Finanțelor de la Riyad le-a transmis unora dintre omologii din cadrul G7 că se opune ideii, care avea rolul susținerii Ucrainei, iar, conform unor surse, oficialul saudit a proferat amenințări. Delegația saudită a sugerat vânzarea titlurilor de obligațiuni emise de Ministerul francez al Finanțelor.

În mai și iunie, Grupul G7 a explorat diverse opțiuni de utilizare a activelor statului rus. Până la urmă, statele G7 au ajuns la un acord prin care vor utiliza profiturile generate de activele ruse, în pofida eforturilor Statelor Unite și Marii Britanii de analizare a opțiunilor mai îndrăznețe, inclusiv cea a confiscării directe. Anumite state din zona euro s-au opus ideii, pe fondul preocupărilor că ar fi subminată moneda euro.

Conform surselor citate, abordarea Arabiei Saudite probabil a influențat reticența acelor țări.

Arabia Saudită deține euro bonduri și obligațiuni franceze în valoare de zeci de miliarde de euro, dar eventuala decizie de vânzare a acestora nu ar face o mare diferență. Însă oficialii europeni sunt preocupați că alte state ar putea urma exemplul Arabiei Saudite.

Este neclar dacă Arabia Saudită a acționat pentru protejarea propriilor interese, de teamă că un astfel de precedent ar fi folosit și împotriva altor țări în viitor, sau din solidaritate cu Rusia.

Riyadul și Moscova au menținut relații strânse de când Rusia a invadat Ucraina și conduc împreună grupul OPEC+, stabilind volumul producției de petrol.

Guvernul saudit este în relații bune și cu Ucraina, iar prințul moștenitor Mohammed bin Salman s-a întâlnit în iunie la Riyad cu președintele Volodimir Zelenski.

Foto: Profimedia

Citește și:

Amnesty International: Țările europene REPRIMĂ protestele și folosesc sisteme ilegale de MONITORIZARE

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și