Bloomberg: Provocările inflaționiste din ZONA EURO sunt tot mai asemănătoare cu cele din Statele Unite
Inflația în creștere din zona euro generează tot mai mult comparații cu situația din Statele Unite, alimentând preocupările că Banca Centrală Europeană (BCE) s-ar putea confrunta cu impedimente similare cu cele ale Rezervei Federale din SUA în demersurile de reducere a dobânzilor, notează grupul media Bloomberg.
Deși există diferențe clare în privința factorilor care generează creșteri de prețuri pe ambele părți ale Atlanticului, un aspect evidențiat constant de oficialii BCE, unii economiști observă paralele importante și avertizează asupra subestimării riscurilor menținerii presiunilor inflaționiste.
”Nu există dubii asupra eventualei decizii de joi de reducere a dobânzii depozitelor de la nivelul-record de 4%. Însă riscul este ca inflația persistentă asemănătoare cu cea din SUA să facă puțin probabile viitoare reduceri. Rezerva Federală (Fed) a fost nevoită deja să regândească relaxarea politicii monetare în contextul în care creșterile de prețuri au depășit așteptările, deși experții încă speră la o reducere a dobânzilor anul acesta”, subliniază Bloomberg.
”Problemele Statelor Unite privind persistența inflației ar putea ajunge în Europa. Ar fi bine ca BCE să nu respingă în mod categoric riscul revenirii inflației, așa cum se întâmplă în SUA, și să rămână prudentă”, afirmă Carsten Brzeski, analist în cadrul grupului ING.
În mai, inflația în zona euro s-a accelerat peste estimări, atingând nivelul anual de 2,6%, transmițând un avertisment Băncii Centrale Europene.
Nu contestă nimeni ca principalele cauze ale inflației diferă în cele două regiuni – stimulente fiscale enorme în Statele Unite, iar în Europa, criza energetică generată de invazia Rusiei în Ucraina. Însă ceea ce alimentează creșterile de prețuri în Europa ar putea să nu fie prea diferit de persistența inflației în SUA.
Andrzej Szczepaniak, economist la grupul de consultanță Nomura, evocă evoluțiile prea mari ale PIB-ului și perspectivele unor creșteri economice bazate pe consum, totul pe fondul șomajului redus care generează majorări salariale.
Iar Konstantin Veit, manager de portofoliu la Pimco, notează că inflația este ”corelată puternic” la nivel mondial.
”În acest context, dacă Statele Unite au o problemă mai mare, este improbabil ca zona euro să nu aibă măcar o problemă minoră”, subliniază Konstantin Veit.
În 2002, Isabel Schnabel, membră a Comitetului Executiv al BCE, semnala că existau ”dovezi tangibile” ale unei ”globalizări a inflației”.
BCE a aplicat o politică monetară strictă în ultimii doi ani, în eforturile de readucere a inflației la ținta de 2,0%. Dobânzile principalelor operațiuni de refinanțare, instrumentului marginal de creditare și depozitelor sunt la nivelurile de 4,50%, 4,75% și 4,00%.
Foto: Profimedia
Citește și: