Prima pagină » Economic » Bloomberg: Schimburile comerciale ale Turciei în relația cu Rusia STAGNEAZĂ din cauza sancțiunilor occidentale

Bloomberg: Schimburile comerciale ale Turciei în relația cu Rusia STAGNEAZĂ din cauza sancțiunilor occidentale

Bloomberg: Schimburile comerciale ale Turciei în relația cu Rusia STAGNEAZĂ din cauza sancțiunilor occidentale

Schimburile comerciale ale Turciei cu Rusia sunt afectate de sancțiunile impuse de Occident, fiind obstrucționată o linie principală de aprovizionare pentru Moscova, pe care Statele Unite și Uniunea Europeană o consideră o sursă de alimentare a războiului din Ucraina, notează grupul media Bloomberg.

Exportatorii de utilaje, care au beneficiat cel mai mult de pe urma intensificării exporturilor Turciei în Rusia în 2023, s-ar putea confrunta cu scăderi ale vânzărilor de un miliard de euro anul acesta din cauza ”listelor de sancțiuni ambigue și care sunt pe cale să fie extinse”, precum și ca urmare a restricționării produselor de uz potențial militar, afirmă Kutlu Karavelioglu, președintele Asociației Exportatorilor de Utilaje.

Cifra ar însemna o treime din volumul vânzărilor de anul trecut spre Rusia, a explicat Kutlu Karavelioglu, subliniind că au scăzut puternic exporturile de instrumente industriale, de pompe și motoare electrice.

”Nu pare posibil ca vreun producător serios de utilaje corporative să mențină interesul pentru Rusia în contextul presiunilor tot mai mari asupra sistemului bancar și a rețelelor de aprovizionare”, a subliniat Kutlu Karavelioglu.

”Este o veste proastă pentru companiile turce, mai ales în contextul eforturilor Guvernului de la Ankara de reducere a deficitului. Dar indică și faptul că sancțiunile impuse de SUA și de Uniunea Europeană asupra Rusiei sunt tot mai eficiente, mai ales în jurisdicții străine precum Turcia, un stat membru NATO care a încercat să mențină relațiile economice cu Moscova în pofida războiului”, observă grupul media Bloomberg.

Datele preliminare publicate joi de Ministerul turc al Comerțului arată că exporturile spre Rusia au scăzut cu 33,7% în primul trimestru din 2024, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Relațiile comerciale dintre Turcia și Rusia se intensificaseră în contextul invaziei ruse în Ucraina, lansată în 2022. Acest lucru a atras critici și sancțiuni din partea Statelor Unite și Israelului, care au încercat să oprească exporturile de utilaje pe care Rusia le-ar putea folosi în industria militară.

Instituțiile UE au semnalat că Turcia, Emiratele Arabe Unite și China se numără printre țările care evită sancțiunile tehnologice impuse Rusiei.

”Autoritățile de reglementare au început să intensifice acțiunile de monitorizare, mai ales în sectorul minier, în industria metalurgică, în construcții, în domeniul aerospațial și asupra activităților de producție din Rusia”, afirmă Tan Albayrak, analist la grupul de consultanță Reed Smith.

Foto: Profimedia

Citește și:

Statele Unite așteaptă acțiuni clare din partea Israelului pentru PROTEJAREA civililor /Blinken: ”Vom analiza foarte atent ce măsuri vor fi aplicate”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vin ninsorile: meteorologii anunță unde va fi zăpadă de Crăciun. Jumătate de țară sub cod galben
Digi24
Bloggerii ruși îi fac imagine lui Putin cu poze din România. Fotografii de la SRI Antitero ilustrează „trupele rusești, bine echipate”
Cancan.ro
Mălina Guler S-A SINUCIS?! Mesajul prin care și-a anunțat dispariția a fost făcut public abia acum
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Crăciun sub imperiul zăpezii și al frigului în București
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
„Teamă în rândul duşmanilor”. Liderul de la Casa Albă dezvăluie un plan pentru nave de război „clasa Trump”, mai mari și mai puternice
Cancan.ro
Oana Mizil a fugit din țară cu fetița! Unde se ascunde acum fosta iubită a lui Marian Vanghelie
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Câte pisici există în lume?