Blue Air a anulat o comandă de 462,2 milioane dolari pentru achiziția a cinci aeronave Boeing
Compania de transport aerian Blue Air a anulat o comandă de 462,2 milioane dolari plasată în 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737, programate pentru livrare în perioada 2015-2016, din cauza situației financiare a Romstrade, ambele companii fiind parte a unui grup controlat de Nelu Iordache.
„Compania de transport aerian Blue Air a agreat împreună cu compania Boeing să anuleze comanda plasată în anul 2008 pentru cinci aeronave Boeing 737NG, care erau programate să sosească în flotă în perioada 2015-2016. Această decizie are la bază situația financiară a companiei Romstrade – parte din grupul de firme din care face parte Blue Air, și faptul că Blue Air Transport Aerian nu-și poate asuma individual obligațiile financiare de 462,2 milioane dolari prevăzute în contractul cu Boeing”, se arată într-un comunicat al companiei aeriene.
Blue Air precizează că această modificare în structura flotei nu afectează activitatea companiei.
„Toate zborurile Blue Air se efectuează în mod normal, conform orarului de zbor stabilit”, se mai spune în comunicat.
Blue Air a înregistrat în 2011 afaceri de aproape 150 de milioane de euro, în scădere cu 9%.
Flota companiei cuprinde în prezent nouă aeronave Boeing, cu capacități între 126 și 168 de locuri.
Blue Air și constructorul Romstrade sunt cele mai importante companii controlate de omul de afaceri Nelu Iordache, cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocați pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad și aflat în prezent în detenție.
Tribunalul Giurgiu a aprobat în decembrie intrarea în insovență a două companii controlate de Iordache, Romstrade și firma specializată în servicii de taxi aerian Romstrade Logistic Expres.