BNR a împrumutat cinci bănci cu 1,77 miliarde euro
Banca Națională a României (BNR) a împrumutat luni cinci bănci comerciale cu 8,15 miliarde lei (1,77 miliarde euro), pentru o săptămână, cu puțin sub suma acordată săptămâna trecută, de 8,21 miliarde lei (1,8 miliarde euro), informează Mediafax.
Prin licitații repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale și preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.
La licitația de săptâmâna trecută au participat tot cinci bănci, față de 12 bănci în urmă cu două săptămâni.
Sumele împrumutate și numărul de bănci au crescut vizibil de la începutul lunii iunie, după ce BNR a majorat la finele lunii mai de la trei la cinci numărul de emisiuni de tiluri de stat pe care o bancă le poate utiliza drept garanții în cadrul unei operațiuni de piață monetară.
O sumă record, de 13,85 miliarde lei (3,1 miliarde euro), a fost împrumutată la 25 iunie, de 11 bănci.
Ulterior, de săptămâna trecută, sumele împrumutate de bănci au coborât aproape de 8 miliarde lei.
Începând cu luna octombrie a anului trecut BNR a organizat săptămânal câte o licitație repo.
Randamentele cu scadența la o săptămână fluctuau la 4,88% – 5,36% pe an.