Prima pagină » Economic » BNR a redus dobânda „cheie” de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 4,25%

BNR a redus dobânda „cheie” de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 4,25%

BNR a redus dobânda
Consiliul de Administrație al BNR a decis, luni, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, în linie cu așteptările analiștilor, și a păstrat nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), la 15% pentru pasivele în lei și 20% pentru cele în euro.

Consiliul de Administrație al BNR a decis, luni, să reducă dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, de la 4,5% la 4,25%, în linie cu așteptările analiștilor, și a păstrat nivelul rezervelor minime obligatorii (RMO), la 15% pentru pasivele în lei și 20% pentru cele în euro.

„În ședința din 30 septembrie 2013, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,25 la sută pe an de la 4,5 la sută începând cu data de 1 octombrie 2013, gestionarea adecvată a lichidității din sistemul bancar și menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, se arată într-un comunicat al băncii centrale.

Totodată, BNR va monitoriza atent evoluțiile interne și ale mediului economic internațional, astfel încât să asigure stabilitatea prețurilor pe termen mediu și stabilitatea financiară, prin calibrarea corespunzătoare a conduitei politicii monetare și utilizarea adecvată a instrumentelor de care dispune.

Analiștii financiari apreciază că dobânda cheie ar putea fi redusă în continuare până la 4% în luna decembrie 2013.

Banca centrală s-a angajat în scrisoarea de intenție transmisă Fondului Monetar Internațional să nu reducă dobânda atât timp cât inflația nu reintră în intervalul țintit și nu există condiții de piață adverse, ceea ce înseamnă că următoarea tăiere ar putea avea loc abia în noiembrie, la ultima ședință de politică monetară din acest an, când va aproba și raportul asupra inflației pentru trimestrul al treilea.

„Vom monitoriza îndeaproape evoluțiile inflației în urma acestor pași de relaxare și vom avea în vedere scăderea treptată a ratei de politică doar în eventualitatea în care inflația scade în interiorul intervalului țintit de noi, conform proiecției, anticipațiile inflaționiste rămân ferm ancorate și condițiile de piață permit acest lucru”, se arată în forma finală a scrisorii de intenție.

La precedenta ședință de politică monetară, din 5 august, CA al BNR a decis să reducă rata dobânzii de politică monetară de la 5% pe an la 4,5% pe an.

De asemenea, Banca Națională se angajează față de FMI să reducă până în septembrie inflația până în interiorul intervalului de țintire pe termen mediu, de 2,5±1 puncte procentuale, și să o mențină în intervalul țintit.

În scrisoarea de intenție, banca centrală explică scăderea cu 75 de puncte de bază a ratei de politică monetară din iulie și august, de la 5,25% la 4,5%, prin faptul că anticipa continuarea tendinței de scădere a inflației principale.

„Ca urmare a recentei reduceri a coridorului de rată a dobânzii în jurul ratei de politică, ratele dobânzii pentru facilitățile de credit și de depozit ale BNR se situează la 7,5 și, respectiv, 1,5 procente. Ancorarea anticipațiilor inflaționiste și contracararea fluxurilor internaționale de capital volatile continuă să impună o poziție prudentă de politică monetară susținută de implementarea consecventă a mixului de politici macroeconomice. Actuala poziție de politică monetară pare a fi în linii mari adecvată”, se mai spune în document.

Potrivit scrisorii de intenție convenite cu FMI, BNR anticipează o menținere a rezervelor minime obligatorii în lunile următoare.

Potrivit analiștilor financiari, rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei ar putea fi menținute la nivelul de 15% până la finalul anului 2013, iar până la sfârșitul anului următor ar putea coborî la 12%. Pentru pasivele în valută, rezervele minime obligatorii s-ar putea păstra la 20% atât în acest an, cât și anul viitor, dar sunt și analiști care consideră că acestea ar putea fi diminuate la 15% până la finalul lui 2014.

Comunicatul detaliat privind ședința CA pe probleme de politică monetară va fi transmis în cadrul unui briefing de presă la BNR, la ora 15.00.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?