Prima pagină » Economic » BNR a sancționat opt creditori, inclusiv Banca Chinei, pentru încălcarea legii, numai de la începutul anului. Amenzile au mers până la 150.000 de lei

BNR a sancționat opt creditori, inclusiv Banca Chinei, pentru încălcarea legii, numai de la începutul anului. Amenzile au mers până la 150.000 de lei

BNR a sancționat opt creditori, inclusiv Banca Chinei, pentru încălcarea legii, numai de la începutul anului. Amenzile au mers până la 150.000 de lei

Banca Națională a României a verificat și sancționat Banca Chinei, după de a descoperit o serie de nereguli privind respectarea legislației incidente, arată datele publice ale BNR. Creditorul chiez este una dintre cele opt unități bancare/instituții financiare nebancare/fintech-uri pe care BNR le-a sancționat de la începutul anului, fie prin avertismente scrise, fie prin amenzi de zeci de mii sau chiar 150.000 de lei, și în cazul cărora prim – viceguvernatorul BNR a dispus mai multe seturi de măsuri.

Banca Chinei, prin sucursala de la București, a încălcat mai multe prevederi ale legislației incidente și a fost sancționată de BNR cu avertisment scris și are de implementat o serie de măsuri, conform Ordinului Prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României, Florin Georgescu, nr. 34/ 15.04.2024.

„Noi facem controale la toate băncile. Unele au luat amenzi nu doar avertismente”, a precizat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, la solicitarea Gândul.

Datele publicate de BNR arată de la începutul anului, șase bănci, un IFN și o companie globală fintech, specializată în servicii financiare transfrontaliere au primit patru avertismente scrise și patru amenzi pecuniare.

Ce nereguli a descoperit BNR la Banca Chinei

Cele mai multe nereguli dintre cele opt entități financiare apar în dreptul creditorului din China, conform datelor BNR.

  • nestabilirea prin normele proprii, a tipurilor de produse și servicii care pot fi furnizate fiecărei categorii de clienți;
  • nestabilirea, la nivelul reglementărilor proprii, a unor proceduri adecvate de control intern, precum și ineficiența controlului de nivel 2, ce au avut ca efect deficiențele identificate în procesele de cunoaștere a clientelei;
  • la nivel procedural, nu au fost stabilite măsuri de diminuare a riscurilor ce derivă din acordarea de produse/servicii bancare, la distanță, clienților încadrați într-o categorie de risc sporit din perspectiva ML/FT;
  • la nivelul sucursalei, nu au fost implementate măsuri de autentificare sporite utilizate în procesul de efectuare a tranzacțiilor prin intermediul canalelor digitale;
  • neevaluarea activității desfășurate în anul 2022 referitoare la expunerea la spălarea banilor și finanțarea terorismului;
  • la nivel procedural, nu au fost stabilite unele prevederi referitoare la datele sau informațiile ce trebuie să fie obținute, precum și a măsurilor ce trebuie întreprinse în scopul administrării corespunzătoare a riscului de spălare a banilor și finanțării terorismului
  • neimplementarea de sisteme informatice care să constituie un suport adecvat în procesele de cunoaștere a clientelei, prevenirea spălării banilor și a finanțării terorismului, precum și a aplicării sancțiunilor internaționale;
  • acceptarea, în procesul de identificare a clienților, a unor documente mai vechi de 30 zile de la data emiterii acestora – 2 cazuri;
  • neadoptarea de măsuri rezonabile pentru a verifica identitatea beneficiarului real – 6 cazuri;
  • verificarea informațiilor privind identitatea beneficiarului real s-a realizat exclusiv pe informațiile care se regăseau în Registrul beneficiarilor reali gestionat de Oficiul Național al Registrului Comerțului, fără ca sucursala să efectueze propria analiză – 1 caz;
  • neidentificarea corespunzătoare a beneficiarului real – 1 caz;
  • lipsa monitorizării continue a relației de afaceri ce a constat în neactualizarea datelor și informațiilor deținute despre client, cu frecvența stabilită în reglementările interne – 6 cazuri.

Pentru remedierea acestora, prim-viceguvernatorul BNR a dispus cinci seturi de măsuri:

  • modificarea și completarea cadrului intern de reglementare – 25 de măsuri;
  • asigurarea necesarului de resurse umane la un nivel adecvat în raport cu volumul activităților gestionate în cadrul structurilor implicate în identificarea, monitorizarea și administrarea riscurilor de spălare a banilor și finanțare a terorismului, precum și de aplicare a sancțiunilor internaționale – 1 măsură;
  • îmbunătățirea cadrului de control intern, astfel încât să se asigure administrarea corespunzătoare a riscului de spălare a banilor și finanțare a terorismului – 9 măsuri;
  • revizuirea și parametrizarea aplicațiilor informatice utilizate de sucursală, astfel încât să asigure un suport adecvat în procesele de cunoaștere a clientelei, prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, precum și a aplicării sancțiunilor internaționale – 10 măsuri;
  • implementarea măsurilor asumate prin planul propriu aprobat – 1 măsură.

Sucursala de la București a fost deschisă în urmă cu patru ani și jumătate, pe 16 decembrie 2019.  Când a intrat în România, Banca Chinei ajungea la 60 de ţări şi regiuni pe care le acoperea, conform comunicatului oficialde la acea vreme.

Banca Chinei, înființată oficial în februarie 1912, este banca cu cea mai lungă operațiune continuă dintre băncile chineze.

Cu activele sale de peste 4.578,28 de miliarde de dolari, Banca Chinei se află pe locul patru din lume, din punctul de vedere al activelor, clasată după celelalte trei bănci chineze. Pe primul loc este Banca Industrială a Chinei, cu active de 6.303,44 de miliarde de dolari.

În România, Banca Chinei are active nete de 146,4 milioane de lei și o cotă din piață de 0,02%.

Cine a primit amenzi

Cea mai mare amendă, de 150.000 de lei, a fost aplicată de BNR pentru Techventures Bank și reprezintă 0,017% din activele nete, de 864,9 milioane de lei, cu o cotă de 0,11% din piață.

Amenda în cazul băncii de stat românești CEC Bank, de 50.000 de lei, reprezintă un procent infim, de 0,00005979%, din activele de 83,62 miliarde de lei, care îi conferă o cotă de piață de 10,41% la finalul anului trecut.

Avertismente scrise

  • Bank of China (Central And Eastern Europe) Limited Sucursala București
  • Credit Europe Bank (România) S.A.
  • Easy Asset Management IFN S.A.
  • Ebury Partners Belgium NV Bruxelles – Sucursala București

Amenzi pecuniare

  • Libra Internet Bank S.A- 000 lei
  • Unicredit Bank S.A. – 20.000 Lei
  • CEC Bank S.A. – 50.000 Lei
  • Techventures Bank S.A. – 150.000 Lei

Numărul de actori din sistemul bancar românesc la finalul anului trecut s-a menținut față de anul precedent, dar valoarea activelor nete și ponderea entităților autohtone au fost în creștere, potrivit raportului anual al BNR.

Astfel, la 31 decembrie 2023, activele nete bilanțiere ale celor 32 de instituții de credit active din sistemul bancar românesc însumau 803,3 miliarde de lei, în creștere cu 14,6% față de sfârșitul anului 2022.

Sursa: BNR

Citiți și:

Topul băncilor din România. Cota de piață a creditorii cu capital autohton, în creștere. Ce profit au înregistrat bancherii, inclusiv BNR, în 2023

Consiliul Concurenței analizează preluarea First Bank de către Intesa Sanpaolo Bank. Ce cotă de piață ar urma să dețină bancherii italieni în România

Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina Prundea a debutat în presa regională, la „Evenimentul ... vezi toate articolele

Citește și