BNR A URCAT PROGNOZELE DE INFLAȚIE pentru 2012 și 2013. Creștere de 1,9 puncte procentuale pentru acest an, la 5,1%
Banca Națională a României a revizuit în urcare cu 1,9 puncte prognoza de inflație pentru acest an, de la 3,2 la 5,1%, cu mai mult de un punct peste limita superioară a intervalului țintit, concomitent cu o creștere a prognozei pentru 2013 de la 3% la 3,5%, a anunțat guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Consiliul de Administrație al BNR a analizat și aprobat vineri raportul trimestrial asupra inflației. Raportul consemnează revizuirea traiectoriei proiectate a ratei anuale a inflației ca rezultat al impactului nefavorabil tranzitoriu al șocurilor severe de natura ofertei.
Astfel, proiecția actualizată evidențiază perspectiva plasării ratei anuale a inflației în afara intervalului de variație din jurul punctului central al țintei (3% pentru 2012 și 2,5% începând din 2013; cu variație de plus/minus un punct procentual – n.r.) până în a doua parte a anului 2013, precum și repoziționarea și consolidarea ulterioară a acesteia în interiorul intervalului.
Principalele riscuri asociate noii prognoze sunt legate de o potențială accentuare a volatilității fluxurilor de capital în contextul unei eventuale deteriorări a evoluțiilor mediului extern cu consecințe nefavorabile asupra economiilor emergente. Conjunctura electorală internă din perioada imediat următoare se poate suprapune de asemenea acestor riscuri pe termen mediu.
Inflația s-a accelerat în luna septembrie, rata anuală a acesteia crescând la nivelul de 5,33% de la 3,88% în luna august, în principal ca urmare a efectelor nefavorabile de natură tranzitorie exercitate de evoluția prețurilor interne și internaționale ale produselor alimentare, care au amplificat efectele statistice de bază adverse și transmiterea deprecierii anterioare a monedei naționale față de principalele valute, semnalate anterior în rapoartele BNR. Cu toate acestea, creșterea medie a prețurilor de consum în ultimele 12 luni a rămas în apropierea mediei la nivelul Uniunii Europene, fiind de 3% în luna septembrie 2012.