„Bonusurile de exit” ale miniștrilor lui Cioloș

Publicat: 20 06. 2016, 22:23

De departe, demnitarul cu cele mai mari ve­nituri încasate anul trecut este ministrul eco­nomiei, Costin Borc, care a primit un „pa­chet” de plecare de la Lafarge în cuantum de 3,5 mil. lei (echivalentul a circa 65.000 de euro pe lună). El a explicat însă că 2015 a fost un an atipic pentru veniturile pe care le-a primit.

„Veniturile salariale din anul 2015 sunt diferite de cele dintr-un an obișnuit. Ele includ veniturile salariale obișnuite, bonusul pentru anul 2014, un bonus special con­diționat de performanța pe perioada vân­zării activelor Lafarge din România, contra­valoarea acțiunilor de performanță de­ținute la Lafarge ce nu au putut fi transfe­rate către sa­lariat, salariile com­pen­satorii la desfacerea con­tractului de către Lafarge, cât și bonusul pentru anul 2015 care a fost plătit odată cu suspendarea con­tractului de muncă la lichidarea lunii noiem­brie 2015. Veniturile salariale obișnuite includ atât salariul net, cât și bene­ficiile în natură (tichete de masă, asi­gurare medicală internațională, contri­buție la pensie privată grup, taxe școlarizare fiu pentru anul școlar 2014-2015 și taxe școlarizare fiică pentru anul școlar 2015-2016)”, se arată în declarația de avere.

La rândul său, premierul Cioloș a venit la guvernare după ce a primit o indemnizație „tran­zitorie” pentru tot anul trecut în va­loare de peste 8.500 de euro pe lună, în pre­zent el câștigând de 3 ori mai puțin. Tot de 3 ori mai puțin câștigă în prezent și șeful Fis­cului, Dragoș Doroș, care a renunțat la funcția pe care o avea la firma de consultanță fiscală KPMG. O scădere mai accentuată a veniturilor o resimte însă Manuel Costescu, secretarul de stat responsabil cu promovarea României în fața investitorilor străini, care a lăsat salariul de bancher de peste 21.000 de euro pe lună pentru un venit lunar de circa 1.100 de euro.

CITEȘTE CONTINUAREA PE ZF