BRD cooperează de mai multe luni cu autoritățile asupra anchetelor în curs și continuă să asigure tot suportul necesar pentru finalizarea cercetărilor dispuse în acest caz, se arată într-un comunicat remis gândul de BRD.
„BRD-Groupe Société Générale a luat cunoștință în dimineața zilei de 13 decembrie 2012 de solicitarea DIICOT de a efectua percheziții la sediile a două unități bancare din București, în cadrul investigațiilor de mai mare amploare ce vizează obținerea în mod ilegal de credite de la mai multe instituții financiare”, se arată în comunicat BRD.
Potrivit prevederilor legale, banca a asigurat condițiile necesare efectuării perchezițiilor, conform mandatelor emise de autorități. În același timp, operațiunile cu clienții băncii au continuat în condiții normale.
Reprezentanții instituției bancare au precizat că activitatea băncii nu este afectată de anchetele DIICOT.
Șapte directori de bănci sunt suspectați de o fraudă de 85 de milioane de milioane de euro sprijinind obținerea ilegală a unor credite bancare. Între directorii vizați se află și Dana Băjescu, directorul Grupului BRD Dorobanți din București.
Citește și REȚEAUA BANCHERILOR. Șapte directori de bănci anchetați pentru o fraudă de 85 de milioane de euro
Procurorii DIICOT au efectuat joi dimineață 48 de percheziții în București și județele Satu Mare, Ilfov și Vâlcea. Acțiunea vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălarea banilor, se arată într-un comunicat DIICOT.