Brokerul Poștei Române vrea să devină cel mai mare jucător de profil în următoarele 12 luni
„Vrem să ajungem cel mai mare broker de asigurare în următoarele 12 luni. Avem 12.000 de factori poștali care vor asigura distribuția polițelor”, a declarat directorul general al Poștei Române, Alexandru Petrescu, la conferința dedicată lansării brokerului.
La nivelul anului 2013, primii trei jucători pe piața brokerajului de asigurări după volumul primelor intermediate sunt Marsh Broker – 243,1 milioane de lei, Safetz Broker – 242,5 milioane de lei și Porsche Broker – 151,8 milioane de lei.
Prezent la eveniment, ministrul pentru Societatea Informațională, Răzvan Cotovelea, a declarat că Poșta Română va deveni, prin intermediul brokerului, unul din primii trei jucatori pe piața de profil în următorii 3-4 ani.
Directorul general al Poșta Română Broker de Asigurare, Viorel Motoroiu, a estimat că veniturile societății din comisioane vor atinge 100.000 de lei până la finele anului și 2,5 milioane de lei în 2015.
„Brokerul are un punct de distribuție în sediul central al Poștei Române și va deschide încă unul în București în zilele următoare. Extinderea în Capitală va continua pentru că aici este un business foarte mare. De asemenea, ne vom extinde și în teritoriu, urmând să fim prezenți în toate reședințele de județ”, a spus Motoroiu.
El a adăugat că Poșta Română Broker de Asigurare va distribui asigurări generale (auto, locuințe), având deja încheiate parteneriate cu șapte societăți de asigurare, printre acestea numărându-se City Insurance, Euroins și Allianz-Țiriac Asigurări.
„Luâm în calcul și distribuirea de polițe de viață în partea a doua a anului 2015”, a spus șeful Poștei Române, care a adăugat că lansarea borkerului va permite factorilor poștali să își suplimenteze veniturile din încheierea de polițe.
Poșta Română Broker de Asigurare a primit autorizația de funcționare de la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în luna septembrie a acestui an.
Societatea este controlată integral de Poșta Română și, conform bugetului aprobat pentru anul 2014, veniturile totale ale brokerului au fost estimate la 618.900 lei, iar cheltuielile totale sunt anticipate la 617.100 lei.
De asemenea, cheltuielile cu salariile pentru cei trei salariați ai Poșta România Broker de Asigurare au fost previzionate la 160.100 de lei.
„Avem în prezent patru angajați și numărul acestora va crește la 10 până la finele acestui an”, a spus Motoroiu.
Poșta Româna a anunțat încă din iunie 2011 că va înființa o bancă și un broker de asigurări, scopul fiind utilizarea mai bună a rețelei de unități poștale și suplimentarea veniturilor operatorului, pe fondul contractării pieței de profil.
Anul trecut, potrivit datelor ASF, brokerii au intermediat 46,84% din primele subscrise, în creștere cu 3,2 puncte procentuale față de anul 2012.
Astfel, valoarea primelor intermediate de brokeri pe cele două categorii de asigurări a fost de 3,88 miliarde de lei, în urcare cu 7,77% față de anul 2012.
Pe piața brokerajului în asigurări sunt autorizate aproximativ 500 de societăți.