Prima pagină » Economic » BUGET 2016. Cresc cheltuielile cu educația și sănătatea, dar și investițiile cu 12%

BUGET 2016. Cresc cheltuielile cu educația și sănătatea, dar și investițiile cu 12%

BUGET 2016. Cresc cheltuielile cu educația și sănătatea, dar și investițiile cu 12%
Cheltuielile bugetare vor crește anul viitor cu 6,7% (15,85 miliarde lei), la 252,03 miliarde lei, încadrate într-un deficit ESA de 2,95% din PIB, fiind suplimentate cheltuielile cu sănătatea cu 13,5%, cele de investiții cu 12% și cheltuielile de educație cu 9,6%, potrivit proiectului de buget.

La estimarea cheltuielilor bugetului, Executivul a avut în vedere măsurile care au fost adoptate atât de către Parlament, cât și de Guvern în acest an și care au ca efect, în anul 2016, majorarea cheltuielilor bugetare cu circa 13 miliarde de lei.

Astfel, cheltuielile de personal sunt estimate la 57,25 miliarde lei (reprezintă 22,7% din total cheltuieli), în creștere cu 10,4% față de anul curent, ponderea acestora în PIB avansând de la 7,3% la 7,7%, iar ponderea în totalul veniturilor va reprezenta 24,8%, de la 22,7%. Acestea includ toate creșterile salariale aprobate în cursul anului curent.

Totodată, vor crește cheltuielile cu sănătatea cu 3,12 miliarde lei, respectiv 13,5%, de la 28,04 miliarde lei în programul rectificat pe 2015 la 31,17 miliarde lei, astfel că ponderea acestora în PIB va urca de la 4% la 4,2%, iar în totalul veniturilor de la 12,3% la 13,5%.

Cheltuielile pentru educație au fost majorate cu 2,37 miliarde lei, respectiv 9,6%, la 26,99 miliarde lei. Ponderea în PIB va crește cu 0,1 puncte procentuale, la 3,6%, iar în veniturile bugetare va urca de la 10,8% la 11,7%.

Cele de asistență socială, inclusiv pensiile, vor crește cu 4,6%, la 79,37 miliarde lei, reprezentând 31,5% din totalul cheltuielilor. Ponderea acestora în PIB va coborî de la 10,8% la 10,6%, însă raportat la veniturile bugetului ponderea crește cu un punct procentual, la 34,4%.

Executivul a alocat cheltuieli de apărare mai mari cu 1,3 miliarde lei, astfel că alocarea ajunge la 1,7% din PIB, de la 1,4% în bugetul pe 2015 rectificat, iar ponderea în totalul veniturilor crește de la 4,6% la 5,5%.

De asemenea, Guvernul a alocat pentru cercetare 2,67 miliarde lei, în creștere cu 14% față de bugetul rectificat pe 2015, iar ponderea în PIB va spori cu 0,1 puncte, la 0,4%.

Pentru fonduri europene, au fost distribuite 6,6 miliarde lei pentru exercițiul 2014-2020 și peste 4 miliarde lei pentru finalizarea proiectelor curente.

Pentru dezvoltare regională au fost majorate fondurile cu un miliard de lei reprezentând angajamente suplimentare pentru reabilitarea școlilor.

De asemenea, cheltuielile bugetate iau în calcul majorarea salariilor cu 10% pentru categoriile de personal care n-au beneficiat de creșteri de salarii în cursul acestui an.

Cheltuielile de investiții se majorează cu aproape 12%, de la 33,71 miliarde lei (cât reprezintă execuția preliminată pe 2015) la circa 37,69 miliarde lei, ocupând 15% în totalul cheltuielilor. Ponderea investițiilor în PIB se apreciază de la 4,8% la 5%, iar cea în totalul veniturilor de la 14,5% la 16,3%.

Din totalul acestora, proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile postaderare cumulează circa 16,93 miliarde lei, în urcare ușoară de la 16,77 miliarde lei, însă ponderea în PIB se reduce de la 2,38% la 2,27%. Tototdată, cheltuielile de capital vor însuma 19,2 miliarde lei, cu 18,5% mai mari, iar ponderea lor în PIB se va majora de la 2,3% la 2,57%.

Alte transferuri de natura investițiilor însumează anul viitor 1,02 miliarde lei din totalul cheltuielilor de investiții, sumă de circa trei ori mai mare, ponderea avansând de la 0,05% din PIB la 0,14%. Cheltuielile aferente programelor cu finanțare rambursabilă vor fi de 532,8 milioane lei, în creștere cu 44%, iar ponderea va urca de la 0,05% la 0,07% din PIB.

Cheltuielile cu bunuri și servicii prevăzute în buget se situează la 43,12 miliarde lei, reprezentând 17,1% din totalul cheltuielilor bugetare, în urcare cu 9,5%. Cheltuielile cu dobânzile vor avansa cu 13,8%, la 11,08 miliarde lei (4,4% din PIB), iar cele cu subvențiile vor urca ușor, de la 6,29 miliarde lei la 6,45 miliarde lei (2,6% din PIB).

Executivul a prevăzut cheltuieli cu alte transferuri de 17,07 miliarde lei (6,8% din PIB), în scădere de la 19,36 miliarde lei.

Citește și