Burduja recomandă OMV Petrom să renunțe la LITIGIUL împotriva statului după acordul de vânzare de gaze din Neptun Deep în Germania. Poziția companiei

Publicat: 08 01. 2025, 15:58
Actualizat: 08 01. 2025, 18:02

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, recomandă companiei OMV Petrom, operator și partener egal, alături de Romgaz, al proiectului de exploare a gazelor naturale în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, să renunțe la litigiul internațional intentat României, asta după ce presa internațională a făcut primul acord încheiat de producătorul controlat de compania omonimă din Austria de a vinde gaze naturale extrase din Marea Neagră unei companii din Germania. Afirmația este cumprinsă într-un document transmins de Ministerul Energiei, care detaliază poziția instituției față de informațiile publicate de Reuters.OMV Petrom a transmis, în răspunsul transmis la solicitarea Gândul, că respectă toate reglementările legale din România.

Sebastian Burduja, titularul mandatului de la conducerea Ministerului Energiei, recomandă companiei OMV Petrom să rerage cererea de chemare în fața Tribunalului de Arbitraj de la Paris, după informațiile apărute privind încheierea unui acord de vânzare a gazelor extrase din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră către o companie din Germania. Gigantul a reclamat prevederile din legislația românească privind dreptul de preempțiune al statului asupra volumelor de gaze naturale offshore.

„Statul român nu va interveni în tranzacțiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a țării ar impune-o”

„Încheierea acestei tranzacții este o dovadă că litigiul început de compania OMV Petrom la Tribunalul de Arbitraj de la Paris este fără obiect. Din acest motiv, le recomand să își retragă cererea. Statul român nu va interveni în tranzacțiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a țării ar impune-o. Nu este cazul acum. Într-adevăr, volumul vehiculat pentru exportul către compania germană reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului. Vom produce încă din primul an de exploatare de două ori mai mult gaz decât consumăm intern”, a declarat Sebastian Burduja, citat în documentul transmis de Ministerul Energiei.

Compania OMV este de acord să furnizeze gaz Germaniei, prin proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, începând din 2027, așa cum a scris marți seara Reuters. Acordul încheiat între OMV și compania Uniper are o valabilitate de cinci ani şi prevede furnizarea de 15 terawaţi/oră de gaze naturale din proiectul Neptun Deep. Potrivit contractului, OMV va asigura, prin furnizarea de gaz românesc companiei Uniper, aproximativ 1,5% din importurile de gaze ale Germaniei în 2024 şi ar fi primul acord care susţine mult-aşteptatul proiect de mare adâncime, la mai mult de un deceniu după ce gazul a fost descoperit pentru prima dată în secţiunea românească a Mării Negre.

Potrivit conducerii instituției, exportul viitor, după 2027, a unei cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă „un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa”.

„Pentru o clarificare completă și pentru a liniști orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot crește semnificativ pe măsură ce operațiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României și al cetățenilor noștri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât și OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condițiile legii și cu protejarea securității energetice a României”, a transmis Ministerul Energiei.

„Nu comentăm asupra detaliilor comerciale”

Contactați de Gândul, reprezentanții OMV Petrom au transmis un punct de vedere oficial cu privire la afirmațiile ministrului Energiei.

„OMV Petrom este unul dintre cei mai mari furnizori de gaze din Romania, asigurând circa 40% din cererea de gaze a țării, din producția proprie și din contracte de cumpărare de gaze. Continuăm să acoperim necesarul de gaze din România, încercând totodată să contribuim la securitatea aprovizionării regiunii.

Neptun Deep progresează conform planului, începerea producției fiind estimată pentru 2027. Având în vedere magnitudinea proiectului, este uzual ca producătorii să securizeze în avans vânzarea unei părți din volumele care urmează să fie produse.

Nu comentăm asupra detaliilor comerciale. Compania respectă toate reglementările legale din România”, a transmis compania, în răspunsul la solicitarea Gândul.

Giganții OMV Petrom și Romgaz sunt parteneri în proiectul Neptun Deep, o investiție totală de 4 miliarde de euro, după ce producătorul român a preluat participația americanilor de la ExxonMobil.

Neptun Deep este considerat unul dintre cele mai importante zăcăminte de gaze naturale din UE, deţinând o cantitate de gaze recuperabile estimată la 100 de miliarde de metri cubi.

OMV Petrom este deținută în proporție de 51,15% de compania-mamă din Austria, OMV Aktiengesellschaft, 20,69 % de statul român, prin Ministerul Energiei, iar restul de persoane juridice (24,39%) și fizice (3,75%), conform datelor oficiale la 30 iunie 2024.

Precizări de presă – document integral:

„Poziția Ministerului Energiei față de informații privitoare la acorduri privind exporturile de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep

România și-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informațiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantități de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, reprezintă un pas firesc în cadrul unui proiect de importanță strategică pentru țara noastră și pentru Europa.

Pentru o clarificare completă și pentru a liniști orice temeri, dorim să subliniem că volumul exportat către Germania, conform datelor disponibile public, reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului Neptun Deep. Aceasta este o proporție infimă, întrucât Neptun Deep are rezerve evaluate la peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Mai mult, aceste estimări pot crește semnificativ pe măsură ce operațiunile de foraj avansează. Ne asigurăm că această resursă va fi utilizată responsabil pentru beneficiul României și al cetățenilor noștri. Fiecare partener în proiect, atât Romgaz, cât și OMV Petrom, este responsabil pentru propriile decizii de comercializare a gazului exploatat în viitor, în condițiile legii și cu protejarea securității energetice a României.

Exportul face parte din planul de business al proiectului Neptun Deep și reflectă angajamentul României de a contribui la securitatea energetică europeană. A ajuta Europa să scape de influența rusească asupra resurselor energetice este un obiectiv care ne interesează, în spiritul solidarității europene și a pieței unice. Acest pas reconfirmă poziția României de pilon regional al securității energetice a Uniunii Europene.

România este deja cel mai mare producător de gaze naturale dintre statele membre ale Uniunii Europene, ca urmare a creșterii producției Romgaz din 2024 și reluarea marilor exploatări, inclusiv în perimetrul Caragele. Prin producția actuală, de circa 8-10 miliarde Nm³, România își acoperă integral consumul, fără a depinde de importuri. Din 2027, producția anuală a României se va dubla, până la 18-20 miliarde Nm³.

Vom produce așadar încă din primul an de exploatare o cantitate de gaze de cel puțin două ori mai mare decât consumul intern actual al României. În acest context, putem spune cu fermitate că nu există niciun pericol ca românii să rămână fără gaze naturale, iar țara noastră se află într-o poziție privilegiată de a asigura și securitatea energetică regională, inclusiv a Republicii Moldova. Mai mult, redevențele și impozitele pe gazul exportat europenilor sunt plătite în România și devin venituri la bugetul de stat al României.

Dorim să readucem aminte că prevederile Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere garantează mecanisme explicite pentru protejarea intereselor naționale și securității energetice a României:

  • Art. 21 alin. (2): Guvernul, la propunerea Ministerului Energiei, poate introduce restricții temporare de preț și vânzare pentru cantitățile necesare consumului casnic și producerii de energie termică destinate populației, precum și pentru obligațiile europene de solidaritate. Aceste măsuri sunt limitate în timp și proporționale cu situația.
  • Art. 21 alin. (3): Contractele bilaterale de tranzacționare a cantităților de gaze exploatate vor fi notificate Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru monitorizare, asigurându-se că resursele noastre sunt gestionate corect și eficient.
  • Art. 21 alin. (4): Cantitățile de gaze naturale comercializate prin contracte bilaterale vor fi oferite într-o primă fază, cu prioritate, statului român prin Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS). Acest mecanism asigură accesul prioritar al României la resursele proprii, pentru a răspunde nevoilor naționale urgente.

Astfel, în cazul în care securitatea energetică a țării o impune, statul român are toate instrumentele legale pentru a  se asigura că gazele naturale rămân în țară. Acest cadru legislativ robust oferă garanții suplimentare că resursele naționale sunt utilizate cu prioritate pentru necesitățile interne, consolidând independența energetică a României.

Neptun Deep este doar începutul. Statutul nostru de lider energetic este consolidat printr-o serie de proiecte viitoare de exploatare. Mai mult, proiectele viitoare de dezvoltare a infrastructurii energetice vor crea un lanț valoric integrat, stimulând economia națională și aducând beneficii directe antreprenorilor români dar mai ales consumatorilor casnici prin reducerea cu până  de trei ori a tarifelor la încălzire.

„Proiectul Neptun Deep marchează un moment de cotitură pentru viitorul energetic al României. Narativele iresponsabile de tipul vânzării de gaz românesc ca preț al aderării la Schengen sunt periculoase și complet false, iar o logică de bază ne arată că vorbim despre o cantitate infimă, despre piața germană, partener strategic pentru România și despre valorificarea unei resurse care înseamnă venituri în plus pentru român, fără să afecteze în niciun fel piața națională a energiei.

Românii pot să stea liniștiți: statul roman are toate pârghiile pentru a se asigura ca gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România și doar surplusul va fi vândut. De altfel, statul român, prin Romgaz, deține jumătate din zăcământ. Fac apel la toți actorii politici să nu manipuleze și să nu dezinformeze în legătură cu proiecte strategice ce pot aduce minim 20 de miliarde de euro statului român.

Exportul de gaze naturale este dovada clară a faptului că suntem deja un pilon de stabilitate și securitate energetică în Europa. Este o contribuție concretă la independența energetică europeană, reducând influența resurselor din afara Uniunii Europene și consolidând parteneriatele strategice ale țării noastre.

Proiectul Neptun Deep necesită o investiție de 4 miliarde EUR, iar orice proiect de o asemenea magnitudine se bazează și pe contracte comerciale care susțin costurile de capital și care, de regulă, se încheie înainte de startul efectiv al exploatării. Proiectul este în grafic și ne așteptăm să avem primele cantități de gaz livrate în sistemul energetic național în 2027.

Încheierea acestei tranzacții este o dovadă că litigiul început de compania OMV Petrom la Tribunalul de Arbitraj de la Paris este fără obiect. Din acest motiv, le recomand să își retragă cererea. Statul român nu va interveni în tranzacțiile comerciale dintre companii decât dacă securitatea energetică a țării ar impune-o. Nu este cazul acum. Într-adevăr, volumul vehiculat pentru exportul către compania germană reprezintă sub 1% din producția totală estimată a zăcământului. Vom produce încă din primul an de exploatare de două ori mai mult gaz decât consumăm intern.

Legea offshore, și în special Articolul 21, protejează interesele noastre naționale. Gazul românesc este prioritar pentru români. Statul român are toate instrumentele legale pentru a interveni atunci când siguranța energetică o impune. Acest articol este un pilon fundamental al independenței noastre energetice, iar guvernul din care fac parte nu va face niciodată rabat de la aplicarea sa.

România este deja cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană. Neptun Deep este doar primul dintr-o serie de proiecte strategice, Mai mult, acest proiect atrage deja investiții majore, consolidându-ne economia și generând mii de locuri de muncă pentru specialiștii români.

Resursele naturale ale României sunt valorificate pentru binele național, asigurând prosperitate și securitate pe termen lung. Românii trebuie să știe că Neptun Deep reprezintă o parte importantă din renașterea noastră energetică și înseamnă suveranitate, prosperitate și demnitate națională. Împreună construim o Românie puternică, care știe să valorifice ceea ce are mai de preț: resursele și oamenii ei. Viitorul este al nostru!” a declarat Sebastian-Ioan Burduja, ministrul Energiei.”

Citiți și:

Cât de pregătită este România cu gaze pentru iarnă. Șeful TRANSGAZ: ”Nu vor fi probleme”. Ce spune despre recuperarea datoriei de la Gazprom

Șeful OMV, despre stadiul NEPTUN DEEP: „Platforma de foraj Transocean este deja în drum spre Marea Neagră”

Șefii Transgaz, OMV Petrom și Romgaz au semnat contractul prin care concesionarii Neptun Deep își rezervă capacitate pe conducta din zona Tuzla