Bursa a crescut cu 0,5% la deschidere, dar a pierdut repede fragilul câștig
Bursa de la București a deschis ședința în creștere cu 0,5%, însă a pierdut câștigul fragil și după prima jumătate de oră era în stagnare, într-o piață liniștită și cu volume reduse de acțiuni tranzacționate, informează Mediafax.
După primele 30 minute de tranzacționare, indicii BET și BET-NG erau în stagnare.
În același timp, acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP) plasau indicele BET-FI cu numai 0,14% peste ședința precedentă.
Indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat foarte ușor, cu 0,09%. Indicele reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.
Totodată, noul indice al BVB, BET-BK, a crescut cu 0,21%. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS).
Investitorii au transferat în total acțiuni de numai 544.000 de lei (123.000 de euro), valoare care se plasează, însă, de două ori peste rulajul din prima jumătate de oră a ședinței precedente, de 274.000 de lei (61.000 de euro).
Acțiunile SIF Oltenia (SIF5) erau cele mai lichide, cu operațiuni de 180.000 de lei, iar prețul a crescut cu 0,88%, la 1,15 lei.
Titlurile SIF Muntenia (SIF4) sunt în continuare suspendate de la tranzacționare, în așteptarea unui raport prin care SAI Muntenia Invest să informeze investitorii cu privire la deciziile AGA din acest sfârșit de săptămână.
Consiliul Reprezentanților Acționarilor SIF Muntenia a fost schimbat, noua componență fiind aleasă de un grup de investitori care au susținut propunerile omului de afaceri omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care deține 5% din titlurile SIF Muntenia, și a fondului de investiții ING International Romanian Equity.
În AGA s-a aprobat și distribuirea unor dividende suplimentare de 98,4 milioane lei din rezervele existente la finalul anului trecut și constituite din sumele reprezentând dividende neridicate timp de trei ani.