Prima pagină » Economic » Bursa de la București consemna o creștere modestă la jumătatea sesiunii

Bursa de la București consemna o creștere modestă la jumătatea sesiunii

Bursa de la București consemna o creștere modestă la jumătatea sesiunii
Bursa de la București a rămas în creștere ușoară, cu 0,24%, în ton cu marile piețe europene, după informații apărute în presă că marile bănci centrale și guvernele au planuri de urgență pentru a contracara posibila volatilitate după alegerile din Grecia.

Bursa de la București a rămas în creștere ușoară, cu 0,24%, în ton cu marile piețe europene, după informații apărute în presă că marile bănci centrale și guvernele au planuri de urgență pentru a contracara posibila volatilitate după alegerile din Grecia, informează Mediafax.

La jumătatea zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în stagnare, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au menținut indicele BET-NG cu 0,29% peste nivelul de joi.

Totodată, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), și-a diminuat ușor creșterea, la 0,31%.

Astfel, indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa doar cu 0,18%. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Tranferurile totalizau 4,6 miliaone lei (circa un milion de euro), ușor sub lichiditatea de joi, de 5,7 milioane lei (1,3 milioane euro).

Singurele acțiuni cu rulaje de peste un milion de lei erau titlurile Erste Bank (1,7 milioane lei) și OMV Petrom (1,1 milioane lei).

Oficiali ai statelor G20 au afirmat că băncile centrale sunt pregătite să ia măsuri pentru stabilizarea piețelor financiare în caz de necesitate, prin asigurarea lichidității și prevenirea oricărei presiuni asupra pieței creditului după alegerile de duminică. Liderii statelor G20 se întâlnesc în Mexic la începutul săptămânii următoare.

Citește și