Prima pagină » Economic » Bursele europene au deschis joi în scădere, în așteptarea ședinței de politică monetară a Fed

Bursele europene au deschis joi în scădere, în așteptarea ședinței de politică monetară a Fed

Bursele europene au deschis joi în scădere, în așteptarea ședinței de politică monetară a Fed
Bursele europene au deschis joi în scădere ușoară, după ce au atins miercuri maximul ultimelor 14 luni, investitorii așteptând ședința de politică monetară a Rezervei Federale a Statelor Unite, care ar putea anunța noi măsuri de stimulare a economiei.

Bursele europene au deschis joi în scădere ușoară, după ce au atins miercuri maximul ultimelor 14 luni, investitorii așteptând ședința de politică monetară a Rezervei Federale a Statelor Unite, care ar putea anunța noi măsuri de stimulare a economiei, informează Mediafax, citând Bloomberg.

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acțiuni europene a scăzut cu 0,2% în debutul ședinței de tranzacționare, după ce a atins miercuri cel mai ridicat nivel din iulie 2011 datorită deciziei Curții Constituționale a Germaniei de a aviza participarea guvernului german la Mecanismul European de Stabilitate și pactul fiscal al UE.

Economiștii anticipează că Rezerva Federală va anunța joi o nouă rundă de „relaxare cantitativă”, adică reducerea costurilor de credit din economie prin achiziții masive de obligațiuni de pe piața secundară.

Fed a mai derulat două runde de relaxare cantitativă, prin care a injectat un total de 2.300 miliarde de dolari în piață. Măsurile nu au revigorat însă creșterea economică și nu au redus rata șomajului, care se menține peste pragul de 8% de mai mult de trei ani.

Dintre cele mai lichide acțiuni din Europa în debutul ședinței de joi, gigantul aeronautic EADS, proprietarul Airbus, a pierdut 12% din valoare după ce a anunțat, miercuri, că a început discuțiile pentru un parteneriat cu grupul BAE Systems.

Scopul parteneriatului ar fi de a dezvolta o companie similară Boeing, care să reușească un echilibru între activitățile civile și cele de apărare astfel încât afacerile să rămână stabile într-o eră marcată de scăderea bugetelor militare ale statelor dezvoltate. Titlurile BAE Systems au deschis în coborâre cu aproape 6%.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather, anunț de ultimă oră: Pe ce dată vine iarna în București, de fapt
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Mierea miraculoasă din România, mai puternică decât unele antibiotice. Depășește în eficiență multe produse faimoase la nivel mondial
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Colacul de salvare primit de Rusia de la China pe timp de război vine cu un preț: „O inversare completă și jenantă”
Cancan.ro
GESTUL făcut de nepoata Rodicăi Stănoiu, după a doua slujbă de înmormântare a fostului ministru al Justiției
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
De ce unii oameni sunt mai triști sau stresați de Crăciun?