Bursele europene au deschis joi în scădere, investitorii fiind dezamăgiți de măsurile Fed
Bursele europene au deschis joi în scădere, investitorii fiind dezamăgiți că banca centrală a SUA a extins măsurile de stimulare a economiei, dar nu a anunțat noi acțiuni de „relaxare cantitativă”, informează Mediafax, citând MarketWatch.
Federal Reserve a extins miercuri cu 267 miliarde de dolari pentru acest an programul de preschimbare a obligațiunilor de pe piața secundară în titluri cu scadența pe termen lung, reacționând la deteriorarea perspectivelor economice din cauza crizei din Europa.
Banca centrală a SUA nu a reintrodus însă și programul mai agresiv de lichiditate și stimulare a economiei supranumit „relaxare cantitativă”, prin care ar susține lichiditatea și ar împinge în jos dobânzile cu achiziții directe de titluri de stat de pe piața secundară.
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a scăzut cu 0,5% în debutul ședinței de joi.
La Londra, indicele FTSE 100 a pierdut 0,4%, în timp ce DAX 30 – Frankfurt și CAC 40 – Paris s-au retras cu 0,3% fiecare.
În rândul companiilor, scăderi semnifcative au fost înregistrate de BP, minus 1,1%, în timp ce giganții industriei miniere BHP Billiton și Rio Tinto au pierdut câte 2,4%.
Indicele IBEX 35 al bursei de la Madrid este în retragere cu %, în așteptarea emisiunii de obligațiuni de stat programată pentru joi de Trezoreria de la Madrid și raportului auditorilor externi privind situația băncilor din țară.