Bursele europene au deschis vineri în urcare
Bursele europene au deschis vineri în urcare, datorită rezultatelor financiare peste estimări raportate de mai multe companii pentru prima jumătate a anului, dar și zvonurilor că marile bănci centrale din Europa, SUA și Asia vor lua măsuri coordonate de stimulare a economiei, informează Mediafax, citând Bloomberg.
Indicele Stoxx Europe 600 al celor mai importante acțiuni europene a avansat cu 0,4% în debutul ședinței de tranzacționare, însă este în scădere cu 0,3% pe ansamblul acestei săptămâni, din cauza datelor economice dezamăgitoare din Europa și SUA și creșterii costurilor de finanțare ale Spaniei peste pragul psihologic de 7%.
Piețele asiatice au crescut vineri cu 2%.
Bursele europene au crescut puternic joi, după ce președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că BCE va lua orice măsură necesară pentru a sprijini euro.
Guvernatorul Băncii Japoniei, Masaaki Shirakawa, a arătat că instituția va lua măsuri „puternice” de relaxare monetară pentru a stimula cererea, după ce inlația anuală a scăzut la -0,2% în iunie.
În Grecia, liderii politici încearcă să se pună de acord asupra unui pachet de reduceri de cheltuieli de 11,5 miliarde euro pentru a obține continuarea finanțării externe. O misiune a FMI, Comisiei Europene și BCE se află la Atena pentru a evalua situația economică și financiară din Grecia și pentru a stabili dacă statul se mai poate încadra în obiectivele asumate și dacă împrumuturile vor continua.