Prima pagină » Economic » Business » Ajutor de stat. Programul de promovare a exporturilor românești a fost suplimentat. S-a triplat și numărul beneficiarilor

Ajutor de stat. Programul de promovare a exporturilor românești a fost suplimentat. S-a triplat și numărul beneficiarilor

Ajutor de stat. Programul de promovare a exporturilor românești a fost suplimentat. S-a triplat și numărul beneficiarilor

Sprijinul oferit de stat companiilor care-și promovează produsele la export a fost majorat per total de la 100 la 250 milioane lei. A fost mărit la 3.000 și numărul celor care pot accesa programul față de cel mult o mie, cât era până în prezent.

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) a emis în acest sens un ordin la sfârșitul anului trecut, ordin publicat marți în Monitorul Oficial. Noua schemă de ajutor de stat se aplică până pe 31 decembrie 2023.

Beneficiarii și beneficiile

Ajutoarele se dau operatorilor economici participanți la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate, pentru acoperirea mai multor categorii de cheltuieli eligibile.

Astfel, se decontează în proporție de 50% din cheltuielile privind transportul extern, cazarea și asigurarea medicală pentru câte un participant de la fiecare expozant, la nivelul baremelor stabilite pentru instituțiile publice.

Se suportă de către stat 100% din cheltuielile pentru transportul, asigurarea și manipularea exponatelor, mostrelor și materialelor publicitare, formalitățile vamale aferente acestora, depozitarea ambalajelor aferente exponatelor pe perioada desfășurării acțiunii promoționale, elaborarea proiectului de execuție a standului, închirierea, construirea și/ sau amenajarea spațiului expozițional, transportul materialelor aferente.

Același nivel de decontare se aplică și pentru cheltuielile generale legate de funcționarea pavilionului național în perioada de desfășurare a manifestărilor expoziționale, cheltuielile de reprezentare și de protocol, cheltuielile de transport, cazare, diurnă și cu asigurarea medicală pentru persoanele care organizează și coordonează acțiunile, inclusiv pentru un reprezentant din partea federației, patronatului de ramură sau asociației profesionale care contribuie la realizarea acțiunii respective.

Sunt acoperite integral și cheltuielile pentru materialele publicitare, de prezentare și promovare cu caracter economic general și pentru mediatizarea prezenței românești la manifestările expoziționale, cheltuielile aferente comisionului prevăzut în contractul încheiat cu societatea organizatoare a manifestărilor expoziționale internaționale, precum și alte cheltuieli care se justifică a fi alocate pentru realizarea manifestărilor expoziționale internaționale, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.

Ajutorul se acordă numai după ce o comisie a MEEMA verifică criteriile de eligibilitate a beneficiarilor, inclusiv dacă nu s-a depășit suma totală a ajutoarelor de minimis ce poate fi primită de o întreprindere.

Selectarea operatorilor economici participanți la târguri și expoziții internaționale organizate în străinătate se realizează de către o comisie de selecție constituită prin ordin al ministrului MEEMA.

Recomandarea video

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate